Sari la conținut

Versete biblice despre Afflictions and Adversities

526 versete · 5 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. După ce m'am întors, m'am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşelele, mă bat pe pulpă; sînt ruşinat şi roş de ruşine, căci port ocara tinereţei mele.` -

  2. Căci voi răcori sufletul însetat, şi voi sătura orice suflet lihnit de foame.` -

  3. Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea, zice Domnul, şi nu vei fi dat în mînile oamenilor de cari temi.

  4. Te voi scăpa, şi nu vei cădea supt sabie, ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentrucă ai avut încredere în Mine, zice Domnul.``

  5. ,Tu zici: ,Vai de mine! căci Domnul a adus întristare peste durerea mea; îmi sleiesc puterile suspinînd, şi nu găsesc odihnă!`

  6. Asupritorii lui sar biruitori, vrăşmaşii lui sînt mulţămiţi. Căci Domnul l -a smerit, din pricina mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.

  7. Eu sînt omul care a văzut suferinţa supt nuiaua urgiei Lui.

  8. Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţa lui.

  9. Să stea singur şi să tacă, pentrucă Domnul i l -a pus pe grumaz;

  10. Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.

  11. Ci, cînd mîhneşte pe cineva, Se îndură iarăş de el, după îndurarea Lui cea mare:

  12. căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mîhneşte bucuros pe copiii oamenilor.

  13. De ce să se plîngă omul cît trăieşte? Ficare să se plîngă mai bine de păcatele lui!

  14. În ziua cînd Te-am chemat, Te-ai apropiat, şi ai zis: ,,Nu te teme!``

  15. Şi cei ce vor scăpa din voi îşi vor aduce aminte de Mine printre neamurile unde vor fi robi, pentru că le voi zdrobi inima preacurvară şi necredincioasă, şi ochii cari au curvit după idolii lor. Atunci le va fi scîrbă de ei înşişi, din pricina mişeliilor pe cari le-au făcut, din pricina tuturor urîciunilor lor.

  16. De aceea spune despre ei: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Dacă -i ţin depărtaţi printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite ţări, totuş le-am fost un Templu pentru cîtăva vreme, în ţara în care au venit.`

  17. Vă voi trece pe supt toiag, şi vă voi pune supt mustrarea legămîntului.

  18. Acolo vă veţi aduce aminte de purtarea voastră şi de toate faptele voastre cu cari v'aţi spurcat; şi vă va fi scîrbă de voi înşivă, din pricina tuturor fărădelegilor pe cari le-aţi făcut.

  19. Iată tîlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărîrea Celui Prea Înalt, care se va împlini asupra domnului meu împăratul.

  20. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele cîmpului, şi îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremi vor trece peste tine, pînă vei cunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.

  21. Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăţia ta îţi va rămînea ţie îndată ce vei recunoaşte stăpînirea Celui ce este în ceruri.

  22. Deaceea iată, îi voi astupa drumul cu spini, i -l voi astupa cu un zid, ca să nu-şi mai afle cărările.

  23. Va alerga după ibovnicii ei, dar nu -i va ajunge; îi va căuta, dar nu -i va găsi. Apoi va zice: ,Hai să mă întorc iarăş la bărbatul meu cel dintîi, căci eram mai fericită atunci decît acum!`

  24. ,,Deaceea iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie, şi -i voi vorbi pe placul inimii ei.

  25. Acolo, îi voi da iarăş viile, şi valea Acor i -o voi preface într'o uşă de nădejde, şi acolo, va cînta ca în vremea tinereţii ei, şi ca în ziua cînd s'a suit din ţara Egiptului.