Skip to content

Joash

19 versete · 4 membri ai familiei

Cunoscut și ca: Jehoash

Versete care îl menționează pe Joash

  1. Dar Ioşeba fata împăratului Ioram, sora lui Ahazia, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, şi l -a ridicat din mijlocul fiilor împăratului, cînd i-au omorît: l -a pus împreună cu doica lui în odaia paturilor. Astfel a fost ascuns de privirile Ataliei, şi n'a fost omorît.

  2. Ioas avea şapte ani cînd a ajuns împărat.

  3. Ioas s'a făcut împărat în al şaptelea an al lui Iehu, şi a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ţibia, din Beer-Şeba.

  4. Ioas a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, în tot timpul cît a urmat îndrumările preotului Iehoiada.

  5. Ioas a zis preoţilor: ,,Tot argintul închinat şi adus în Casa Domnului, argintul ieşit la numărătoare, şi anume argintul pentru răscumpărarea oamenilor, după preţuirea făcută, şi tot argintul pe care -i spune cuiva inima să -l aducă la Casa Domnului,

  6. Dar s'a întîmplat că, în al douăzeci şi treilea an al împăratului Ioas, preoţii încă nu dreseseră stricăciunile casei.

  7. Împăratul Ioas a chemat pe preotul Iehoiada şi pe ceilalţi preoţi, şi le -a zis: ,,Pentruce n'aţi dres stricăciunile casei?`` Acum, să nu mai luaţi argint de la cunoscuţii noştri, ci să -l daţi pentru dregerea stricăciunilor casei.``

  8. Ioas, împăratul lui Iuda, a luat toate lucrurile închinate Domnului, şi anume ce fusese închinat Domnului de Iosafat, de Ioram şi de Ahazia, părinţii săi, împăraţii lui Iuda, ce închinase el însuş, şi tot aurul care se găsea în visteriile Casei Domnului şi casei împăratului. Şi a trimes totul lui Hazael, împăratul Siriei, care nu s'a suit împotriva Ierusalimului.

  9. Celelalte fapte ale lui Ioas, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?

  10. Slujitorii lui s'au răsculat, au făcut o uneltire şi au lovit pe Ioas în casa Milo, care este la pogorîşul dela Sila.

  11. În al douăzeci şi treilea an al lui Ioas, fiul lui Ahazia, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioahaz, fiul lui Iehu. A domnit şaptesprezece ani.

  12. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, totuş, nu ca tatăl său David; ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său Ioas.

  13. Ioram, fiul său; Ahazia, fiul său; Ioas, fiul său;

  14. Dar Ioşabeat, fata împăratului, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, l -a ridicat din mijlocul fiilor împăratului, cînd au fost omorîţi: şi l -a pus cu doica lui în odaia paturilor. Astfel l -a ascuns Ioşabeat, fata împăratului Ioram, nevasta preotului Iehoiada, şi sora lui Ahazia, de privirile Ataliei, care nu l -a omorît.

  15. Ioas avea şapte ani, cînd a ajuns împărat, şi a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ţibia, din Beer-Şeba.

  16. Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieţii preotului Iehoiada.

  17. După aceea, Ioas şi -a pus de gînd să dreagă Casa Domnului.

  18. Împăratul Ioas nu şi -a adus aminte de bunăvoinţa pe care o avusese faţă de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, şi a omorît pe fiul lui. Zaharia a zis cînd a murit: ,,Domnul să vadă, şi să judece!``

  19. Oastea Sirienilor a venit cu un mic număr de oameni. Totuş, Domnul a dat în mînile lor o oaste foarte însemnată, pentrucă părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor. Astfel au pedepsit Sirienii pe Ioas.