Sari la conținut

Israel

1,007 versete · 20 membri ai familiei

Cunoscut și ca: Jacob

Versete care îl menționează pe Israel

Filtrează după carte
  1. În ziua aceea, rămăşiţa lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov, nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfîntul lui Israel.

  2. O rămăşiţă, rămăşiţa lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic.

  3. Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăş pe Israel, şi -i va aduce iarăş la odihnă în ţara lor; străinii se vor alipi de ei, şi se vor uni cu casa lui Iacov.

  4. S'a isprăvit cu cetăţuia lui Efraim, şi s'a sfîrşit cu împărăţia Damascului; dar rămăşiţa Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oştirilor.

  5. ,În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită, şi grăsimea cărnii lui va pieri.

  6. În ziua aceea, cetăţile lui întărite vor fi ca dărîmăturile din pădure şi de pe vîrful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi o pustie!

  7. În vremile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli, şi va umplea lumea cu roadele lui.

  8. Astfel nelegiuirea lui Iacov a fost ispăşită, şi iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca nişte pietre de var prefăcute în ţărînă; idolii Astartei şi stîlpii soarelui nu se vor mai ridica.

  9. În vremea aceea, Domnul va scutura roade dela cursul Rîulul pînă la pîrîul Egiptului; iar voi veţi fi strînşi unul cîte unul, copii ai lui Israel!

  10. De aceea aşa vorbeşte Domnul către casa lui Iacov, El, care a răscumpărat pe Avraam: ,,Acum Iacov nu va mai roşi de ruşine, şi nu i se va mai îngălbeni faţa acum.

  11. Căci cînd vor vedea ei, cînd vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mînilor Mele, Îmi vor sfinţi Numele; vor sfinţi pe Sfîntul lui Iacov, şi se vor teme de Dumnezeul lui Israel.

  12. ,,Întoarceţi-vă la Acela de la care v'aţi abătut mult, copii ai lui Israel.``

  13. ,,Pentruce zici tu, Iacove, pentruce zici tu, Israele: ,Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?`

  14. Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămînţa lui Avraam, prietenul Meu,

  15. Nu te teme de nimic, vermele lui Iacov, şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor, -zice Domnul, -şi Sfîntul lui Israel este Mîntuitorul tău.

  16. ,,Apăraţi-vă pricina, -zice Domnul-arătaţi-vă dovezile cele mai tari``, zice Împăratul lui Iacov.

  17. Cine a dat pe Iacov pradă jafului, şi pe Israel în mînile jăfuitorilor? Oare nu Domnul, împotriva căruia am păcătuit? Ei n'au voit să umble pe căile Lui, şi n'au ascultat Legea Lui.

  18. ,,Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te -a făcut, Iacove, şi Cel ce te -a întocmit, Israele!`` Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.``

  19. ,,Şi tu nu M'ai chemat, Iacove, căci te-ai obosit de Mine, Israele!

  20. De aceea am socotit ca nişte pîngăriţi pe căpeteniile sfîntului locaş, am dat pierzării pe Iacov, şi batjocorii pe Israel.``

  21. ,,Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele, pe care te-am ales!``

  22. Aşa vorbeşte Domnul, care te -a făcut şi întocmit, şi care dela naşterea ta este sprijinul tău: ,,Nu te teme de nimic, robul Meu Iacov, Israelul Meu, pe care l-am ales.

  23. Unul va zice: ,Eu sînt al Domnului!` Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mîna lui: ,Al Domnului sînt!` Şi va fi cinstit cu numele lui Israel.``

  24. Ţine minte aceste lucruri, Iacove, şi tu, Israele, căci eşti robul Meu. Eu te-am făcut, tu eşti robul Meu, Israele, nu Mă uita!

  25. Bucuraţi-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunaţi de veselie, adîncimi ale pămîntului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Şi -a arătat slava în Israel.