Sari la conținut

Holy Spirit

251 versete

Cunoscut și ca: Spirit

Versete care îl menționează pe Holy Spirit

Filtrează după carte
  1. Nu mă lepăda dela Faţa Ta, şi nu lua dela mine Duhul Tău cel Sfînt.

  2. Cine a cercetat Duhul Domnului, şi cine L -a luminat cu sfaturile lui?

  3. Apropiaţi-vă de Mine, şi ascultaţi! Dela început, n'am vorbit în ascuns, dela obîrşia acestor lucruri, am fost de faţă. Şi acum, Domnul Dumnezeu m'a trimes cu Duhul Său.

  4. Atunci se vor teme de Numele Domnului cei dela apus, şi de slava Lui cei dela răsăritul soarelui; cînd va năvăli vrăjmaşul ca un rîu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.

  5. ,,Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M'a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M'a trimes să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea;

  6. Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel sfînt; iar El li s'a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor.

  7. Atunci poporul Său şi -a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise, şi a zis: ,,Unde este Acela, care i -a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel sfînt;

  8. ,,Ca fiara, care se pogoară în vale, aşa i -a dus Duhul Domnului la odihnă. Aşa ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-Ţi faci un Nume plin de slavă!``

  9. Atunci Duhul Domnului a căzut peste mine, şi mi -a zis: ,,Spune: Aşa vorbeşte Domnul: ,Astfel vorbiţi voi, casa lui Israel! Şi ce vă vine în gînd, ştiu foarte bine!

  10. Pe mine însă m'a răpit Duhul şi m'a dus iarăş, în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldea, la prinşii de război. Şi astfel vedenia, pe care o avusesem, a pierit de la mine.

  11. Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s'a aflat însărcinată dela Duhul Sfînt.

  12. Dar pe cînd se gîndea el la aceste lucruri, i s'a arătat în vis un înger al Domnului, şi i -a zis: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s'a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt.

  13. Cît despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Celce vine după mine, este mai puternic decît mine, şi eu nu sînt vrednic să -I duc încălţămintele. El vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc.

  14. De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s'au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-Se în chip de porumbel şi venind peste El.

  15. Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.

  16. fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.

  17. ,,Iată Robul Meu, pe care L-am ales, Prea iubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata.

  18. Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.

  19. De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfînt nu le va fi iertată.

  20. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.

  21. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu -i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.

  22. Eu, da, v'am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul Sfînt.``

  23. Şi îndată, cînd ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise, şi Duhul pogorîndu-Se peste El ca un porumbel.

  24. Îndată Duhul a mînat pe Isus în pustie,

  25. dar oricine va huli împotriva Duhului Sfînt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat vecinic.``