Sari la conținut

God

11,427 versete · 2 membri ai familiei

Versete care îl menționează pe God

Filtrează după carte
  1. Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care -i socoteşte neprihăniţi!

  2. Cine -i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!

  3. nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

  4. Ei sînt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,

  5. patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin!

  6. Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sînt Israel;

  7. Aceasta însemnează că nu copiii trupeşti sînt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sînt socotiţi ca sămînţă.

  8. Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, -ca să rămînă în picioare hotărîrea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, -

  9. după cum este scris: ,,Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urît.``

  10. Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nici de cum!

  11. Căci El a zis lui Moise: ,,Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.``

  12. Aşa dar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.

  13. Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: ,,Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, şi pentruca Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul.``

  14. Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.

  15. Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l -a făcut: ,,Pentru ce m-ai făcut aşa?``

  16. Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mînia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mîniei, făcute pentru peire;

  17. şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe cari le -a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?

  18. Astfel, El ne -a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri,

  19. după cum zice în Osea: ,,Voi numi ,popor al Meu`, pe cel ce nu era poporul Meu, şi ,prea iubită`, pe cea care nu era prea iubită.

  20. Şi acolo unde li se zicea: ,Voi nu sînteţi poporul Meu`, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.``

  21. Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pămînt cuvîntul Lui.

  22. după cum este scris: ,,Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.``

  23. Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mîntuiţi.

  24. Le mărturisesc că ei au rîvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere:

  25. pentrucă, întrucît n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s'au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.