Sari la conținut

God

11,427 versete · 2 membri ai familiei

Versete care îl menționează pe God

Filtrează după carte
  1. El strigă spre ceruri sus, şi spre pămînt, ca să judece pe poporul Său:

  2. ,,Strîngeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legămînt cu Mine prin jertfă!`` -

  3. Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este cel ce judecă. -

  4. Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; ascultă, Israele, şi te voi înştiinţa. Eu sînt Dumnezeu, Dumnezeul tău.

  5. Nu pentru jertfele tale te mustru: căci arderile tale de tot sînt necurmat înaintea Mea.

  6. Nu voi lua tauri din casa ta, nici ţapi din staulele tale.

  7. Căci ale Mele sînt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor.

  8. Eu cunosc toate păsările de pe munţi, şi tot ce se mişcă pe cîmp este al Meu.

  9. Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a mea este lumea şi tot ce cuprinde ea.

  10. Oare mănînc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sîngele ţapilor?

  11. Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţămiri, şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Prea Înalt.

  12. Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!

  13. Dumnezeu zice însă celui rău: ,,Ce tot înşiri tu legile Mele, şi ai în gură legămîntul Meu,

  14. cînd tu urăşti mustrările, şi arunci cuvintele Mele înapoia ta?

  15. Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sînt ca tine. Dar te voi mustra, şi îţi voi pune totul supt ochi!

  16. Luaţi seama dar, voi cari uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfăşii, şi să nu fie nimeni să vă scape.

  17. Cine aduce mulţămiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mîntuirea lui Dumnezeu.

  18. (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David. Făcut cînd a venit la el proorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba.) Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!

  19. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărîrea Ta, şi fără vină în judecata Ta.

  20. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adîncul inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înlăuntrul meu!

  21. Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele, pe cari le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.

  22. Întoarce-Ţi privirea dela păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele!

  23. Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!

  24. Nu mă lepăda dela Faţa Ta, şi nu lua dela mine Duhul Tău cel Sfînt.

  25. Dă-mi iarăş bucuria mîntuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!