Sari la conținut

Versete biblice despre Children: Of the righteous, Blessed of God

15 versete · 102 aspecte

Versete despre Of the righteous, Blessed of God

  1. Voi pune legămîntul Meu între Mine şi tine şi sămînţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legămînt vecinic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.

  2. Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpînire vecinică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.``

  3. Cînd s'a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicînd: ,,Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, cari se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.``

  4. Şi fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mînă, pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să -l cruţe; l-au scos, şi l-au lăsat afară din cetate.

  5. Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine, şi te voi binecuvînta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale, şi voi ţinea jurămîntul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam.``

  6. Îţi voi înmulţi sămînţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, ca răsplată

  7. Dar, şi cînd vor fi în ţara vrăjmaşilor lor, nu -i voi lepăda de tot, şi nu -i voi urî pănă acolo încît să -i nimicesc de tot, şi să rup legămîntul Meu cu ei; căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul lor.

  8. Ci Îmi voi aduce aminte spre binele lor de vechiul legămînt, prin care i-am scos din ţara Egiptului, în faţa neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sînt Domnul.``

  9. Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru ceice se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor,

  10. pentru ceice păzesc legămîntul Lui, şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.

  11. Sămînţa lui va fi puternică pe pămînt; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvîntat.

  12. El are în casă bogăţie şi belşug, şi neprihănirea lui dăinuieşte în veci.

  13. Căci voi turna ape peste pămîntul însetat şi rîuri pe pămîntul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămînţa ta, şi binecuvîntarea Mea peste odraslele tale,

  14. şi vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lîngă pîraiele de apă.

  15. Unul va zice: ,Eu sînt al Domnului!` Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mîna lui: ,Al Domnului sînt!` Şi va fi cinstit cu numele lui Israel.``