Sari la conținut

Versete biblice despre Children: Received the blessing of their father before his death

37 versete · 102 aspecte

Versete despre Received the blessing of their father before his death

  1. Isaac îmbătrînise, şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i -a zis: ,,Fiule!`` ,,Iată-mă,`` i -a răspuns el.

  2. Isaac a zis: ,,Iacă am îmbătrînit, şi nu ştiu ziua morţii mele.

  3. Acum dar, te rog, ia-ţi armele, tolba şi arcul, du-te la cîmp, şi adu-mi vînat.

  4. Fă-mi o mîncare, cum îmi place mie, şi adu-mi s'o mănînc, ca să te binecuvinteze sufletul meu înainte de a muri.``

  5. Iacov a chemat pe fiii săi, şi a zis: ,,Strîngeţi-vă, şi vă voi vesti ce vi se va întîmpla în vremile cari vor veni.

  6. ,,Strîngeţi-vă, şi ascultaţi, fii ai lui Iacov! Ascultaţi pe tatăl vostru Israel!

  7. Ruben, tu, întîiul meu născut, Puterea mea şi pîrga tăriei mele, Întîiul în vrednicie, şi întîiul în putere,

  8. Năvalnic ca apele, -tu nu vei mai avea întîietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, Mi-ai spurcat patul, suindu-te în el.

  9. Simeon şi Levi sînt fraţi; Săbiile lor sînt nişte unelte de sîlnicie.

  10. Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, Nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mînia lor, au ucis oameni, Şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor.

  11. Blestemată să fie mînia lor, pentrucă a fost prea turbată, Şi furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov, Şi -i voi risipi în Israel.

  12. Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi; Mîna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina pînă la pămînt înaintea ta.

  13. Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors dela măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, Ca o leoaică: cine -l va scula?

  14. Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cîrmuire dintre picioarele lui, Pînă va veni Şilo, Şi de El vor asculta popoarele.

  15. El îşi leagă măgarul de viţă, Şi de cel mai bun butuc de viţă mînzul măgăriţei lui; Îşi spală haina în vin, Şi mantaua în sîngele strugurilor.

  16. Are ochii roşi de vin, Şi dinţii albi de lapte.

  17. Zabulon va locui pe ţărmul mărilor, Lîngă limanul corăbiilor, Şi hotarul lui se va întinde înspre Sidon.

  18. Isahar este un măgar osos, Care se culcă în grajduri.

  19. Vede că locul unde se odihneşte este plăcut, Şi că ţinutul lui este măreţ; Îşi pleacă umărul subt povară, Şi se supune birului.

  20. Dan va judeca pe poporul său, Ca una din seminţiile lui Israel.

  21. Dan va fi un şarpe pe drum, O năpîrcă pe cărare, Muşcînd călcîiele calului, Făcînd să cadă călăreţul pe spate.

  22. În ajutorul Tău, nădăjduiesc, Doamne!

  23. Peste Gad vor da iuruş cete înarmate, Dar şi el va da iuruş peste ele şi le va urmări.

  24. Aşer dă o hrană minunată; El va da bucate alese împăraţilor.

  25. Neftali este o cerboaică slobodă: Rosteşte cuvinte frumoase.