Versete biblice despre Alliance and Society with the Enemies of God
Versete biblice cheie
Tot pe vremea aceea, am văzut pe nişte Iudei, cari îşi luaseră neveste Asdodiene, Amonite şi Moabite.
Jumătate din fiii lor vorbeau limba asdodiană, şi nu ştiau să vorbească limba evreiască; nu cunoşteau decît limba cutărui sau cutărui popor.
I-am mustrat, şi i-am blestemat; am lovit pe unii din ei, le-am smuls părul, şi i-am pus să jure în Numele lui Dumnezeu, zicînd: ,,Să nu vă daţi fetele după fiii lor, şi să nu luaţi fetele lor de neveste nici pentru fiii voştri, nici pentru voi.
Oare nu în aceasta a păcătuit Solomon, împăratul lui Israel? Nu era alt împărat ca el, în mulţimea popoarelor; el era iubit de Dumnezeul lui, şi Dumnezeu îl pusese împărat peste tot Israelul. Totuş, femeile străine l-au tîrît şi pe el în păcat.
Şi acum trebuie să auzim despre voi că săvîrşiţi o nelegiuire atît de mare şi că păcătuiţi împotriva Dumnezeului nostru, luînd neveste străine?``
Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!
Depărtaţi-vă dela mine, toţi cei ce faceţi răul! Căci Domnul a auzit glasul plîngerii mele!
El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe ceice se tem de Domnul. El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurămînt în paguba lui.
Nu şed împreună cu oamenii mincinoşi, şi nu merg împreună cu oamenii vicleni.
Urăsc adunarea celor ce fac răul, şi nu stau împreună cu cei răi.
Eu urăsc pe ceice se lipesc de idoli deşerţi, şi mă încred în Domnul.
Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el, şi te însoţeşti cu preacurvarii.
Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni cari varsă flacări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sînt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită.
Inima stricată se va depărta de mine; nu vreau să cunosc pe cel rău.
Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici; pe cel cu priviri trufaşe şi cu inima îngîmfată, nu -l voi suferi.
Voi avea ochii îndreptaţi asupra credincioşilor din ţară, ca să locuiască lîngă mine; cel ce umblă pe o cale fără prihană acela îmi va sluji.
Cel ce se dedă la înşelăciune nu va locui în casa mea; cel ce spune minciuni nu va sta înaintea mea.
Au mîniat astfel pe Domnul prin faptele lor, şi o urgie a izbucnit între ei.
au slujit idolilor lor, cari au fost o cursă pentru ei.
Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli,
au vărsat sînge nevinovat, sîngele fiilor şi fiicelor lor, pe cari i-au jertfit idolilor din Canaan, şi ţara a fost spurcată astfel prin omoruri.
Atunci Domnul S'a aprins de mînie împotriva poporului Său, şi a urît moştenirea Lui.
I -a dat în mînile neamurilor, cei ce îi urau au stăpînit peste ei,
vrăjmaşii lor i-au asuprit, şi au fost smeriţi supt puterea lor.
Depărtaţi-vă de mine, răilor, ca să păzesc poruncile Dumnezeului meu!