Sari la conținut

circa 605–538 BC

The Babylonian Exile

Jerusalem falls and the temple burns; Ezekiel and Daniel minister among the exiles as Lamentations mourns the city's ruin.

1,784 versete · 3 cărți acoperite

Versete din această perioadă

Filtrează după carte
  1. Daniel 11:25cca. 534 î.Hr.

    Apoi, va porni în fruntea unei mari oştiri, cu puterea şi mînia lui, împotriva împăratului dela miazăzi. Şi împăratul dela miazăzi se va prinde la război cu o oaste mare şi foarte puternică; dar nu va putea să ţină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui.

  2. Daniel 11:26cca. 534 î.Hr.

    Ceice vor mînca bucate dela masa lui îi vor aduce pieirea; oştile lui se vor împrăştia ca un rîu, şi morţii vor cădea în mare număr.

  3. Daniel 11:27cca. 534 î.Hr.

    Cei doi împăraţi nu vor căuta decît să-şi facă rău unul altuia, vor sta la aceeaş masă şi vor vorbi cu viclenie. Dar nu vor izbuti, căci sfîrşitul nu va veni decît la vremea hotărîtă.

  4. Daniel 11:28cca. 534 î.Hr.

    Cînd se va întorce în ţara lui cu mari bogăţii, în inima lui va fi vrăjmaş legămîntului sfînt, va lucra împotriva lui, şi apoi se va întoarce în ţara lui.

  5. Daniel 11:29cca. 534 î.Hr.

    La o vreme hotărîtă, va porni din nou împotriva împăratului de miază-zi; dar de data aceasta lucrurile nu vor mai merge ca mai înainte

  6. Daniel 11:30cca. 534 î.Hr.

    Ci nişte corăbii din Chitim vor înainta împotriva lui; iar el, desnădăjduit, se va întoarce înapoi. Apoi, mînios împotriva legămîntului sfînt, nu va sta cu mînile în sîn; ci, la întoarcere, se va înţelege cu ceice vor părăsi legămîntul sfînt.

  7. Daniel 11:31cca. 534 î.Hr.

    Nişte oşti trimese de el, vor veni şi vor spurca sfîntul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată, şi vor aşeza urîciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe ceice rup legămîntul.

  8. Daniel 11:32cca. 534 î.Hr.

    Dar aceia din popor, cari vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămînea tari, şi vor face mari isprăvi.

  9. Daniel 11:33cca. 534 î.Hr.

    Înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cădea, pentru o vreme, loviţi de sabie şi de flacără, de robie şi de jaf.

  10. Daniel 11:34cca. 534 î.Hr.

    Cînd vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, şi mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie.

  11. Daniel 11:35cca. 534 î.Hr.

    Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi, pînă la vremea sfîrşitului, căci sfîrşitul nu va fi decît la vremea hotărîtă.

  12. Daniel 11:36cca. 534 î.Hr.

    Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai pe sus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri nemai auzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi pînă va trece mînia, căci ce este hotărît se va împlini.

  13. Daniel 11:37cca. 534 î.Hr.

    Nu va ţinea seamă nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvînt, nu va ţinea seamă de niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai pe sus de toţi.

  14. Daniel 11:38cca. 534 î.Hr.

    În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetăţuilor; acestui dumnezeu, pe care nu -l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ.

  15. Daniel 11:39cca. 534 î.Hr.

    Cu ajutorul acestui dumnezeu străin va lucra împotriva locurilor întărite; cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi, şi le va împărţi moşii ca răsplată.

  16. Daniel 11:40cca. 534 î.Hr.

    La vremea sfîrşitului, împăratul dela miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul dela miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu cară şi călăreţi..., şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un rîu şi le va îneca.

  17. Daniel 11:41cca. 534 î.Hr.

    Va intra şi în ţara cea minunată, şi zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul, şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa din mîna lui.

  18. Daniel 11:42cca. 534 î.Hr.

    Îşi va întinde mîna peste felurite ţări, şi nici ţara Egiptului nu va scăpa.

  19. Daniel 11:43cca. 534 î.Hr.

    Ci se va face stăpîn pe vistieriile de aur şi de argint, şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi Etiopienii vor veni în alai după el.

  20. Daniel 11:44cca. 534 î.Hr.

    Dar nişte zvonuri, venite dela răsărit şi dela miazănoapte, îl vor înspăimînta, şi atunci va porni cu o mare mînie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvîrşire pe mulţi.

  21. Daniel 11:45cca. 534 î.Hr.

    Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfînt. Apoi îşi va ajunge sfîrşitul, şi nimeni nu -i va fi într'ajutor.

  22. Daniel 12:1cca. 534 î.Hr.

    În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strîmtorare, cum n'a mai fost de cînd sînt neamurile şi pînă la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mîntuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.

  23. Daniel 12:2cca. 534 î.Hr.

    Mulţi din cei ce dorm în ţărîna pămîntului se vor scula: unii pentru viaţa vecinică, şi alţii pentru ocară şi ruşine vecinică.

  24. Daniel 12:3cca. 534 î.Hr.

    Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.

  25. Daniel 12:4cca. 534 î.Hr.

    Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, pînă la vremea sfîrşitului.... Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.``