Jesus
Cunoscut și ca: Jesus Christ, Immanuel, Emmanuel, Christ
Versete care îl menționează pe Jesus
,,Doamne``, I -a răspuns Simon Petru, ,,la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii vecinice.
Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfîntul lui Dumnezeu.``
Isus le -a răspuns: ,,Nu v'am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuş unul din voi este un drac.``
Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să -L vîndă: el, unul din cei doisprezece.
După aceea, Isus străbătea Galilea; nu voia să stea în Iudea, pentrucă Iudeii căutau să -L omoare.
Fraţii Lui I-au zis: ,,Pleacă de aici, şi du-Te în Iudea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările, pe cari le faci.
Nimeni nu face ceva în ascuns, cînd caută să se facă cunoscut: dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.``
Căci nici fraţii Lui nu credeau în El.
Isus le -a zis: ,,Vremea Mea n'a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică.
Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăşte, pentrucă mărturisesc despre ea că lucrările ei sînt rele.
Suiţi-vă voi la praznicul acesta; Eu încă nu Mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu Mi s'a împlinit încă vremea.``
Dupăce le -a spus aceste lucruri, a rămas în Galilea.
După ce s'au suit fraţii Lui la praznic, S'a suit şi El, dar nu pe faţă, ci cam pe ascuns.
Iudeii Îl căutau în timpul praznicului, şi ziceau: ,,Unde este?``
Noroadele vorbeau mult în şoaptă despre El. Unii ziceau: ,,Este un om bun.`` Alţii ziceau: ,,Nu, ci duce norodul în rătăcire.``
Totuş, de frica Iudeilor, nimeni nu vorbea de El pe faţă.
Pela jumătatea praznicului, Isus S'a suit la Templu. Şi învăţa norodul.
Iudeii se mirau, şi ziceau: ,,Cum are omul acesta învăţătură, căci n'a învăţat niciodată?``
Isus le -a răspuns: ,,Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celuice M'a trimes pe Mine.
Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc dela Mine.
Cine vorbeşte dela sine, caută slava lui însuş; dar cine caută slava Celuice l -a trimes, acela este adevărat, şi în el nu este strîmbătate.
Oare nu v'a dat Moise Legea? Totuş nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorîţi?``
Norodul I -a răspuns: ,,Ai drac. Cine caută să Te omoare?``
Drept răspuns, Isus le -a zis: ,,O lucrare am făcut, şi toţi vă miraţi de ea.
Dacă un om primeşte tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce turbaţi de mînie împotriva Mea, pentrucă am însănătoşat un om întreg în ziua Sabatului?