God
Versete care îl menționează pe God
Poporul a zis lui Iosua: ,,Nu! căci vom sluji Domnului``.
Iosua a zis poporului: ,,Voi sînteţi martori împotriva voastră înşivă că aţi ales pe Domnul, ca să -I slujiţi.`` Ei au răspuns: ,,Sîntem martori!``
,,Scoateţi dar dumnezeii străini cari sînt în mijlocul vostru, şi întoarceţi-vă inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel.``
Şi poporul a zis lui Iosua: ,,Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru, şi vom asculta glasul Lui``.
Iosua a scris aceste lucruri în cartea legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare, şi a ridicat -o acolo subt stejarul care era în locul închinat Domnului.
Şi Iosua a zis întregului popor: ,,Iată, piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvîntele pe cari ni le -a spus Domnul, ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiţi necredincioşi Dumnezeului vostru``.
După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit, în vîrstă de o sută zece ani.
Israel a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua, şi în tot timpul vieţii bătrînilor cari au trăit după Iosua şi cari cunoşteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.
După moartea lui Iosua, copiii lui Israel au întrebat pe Domnul, şi au zis: ,,Cine dintre noi să se suie întîi împotriva Cananiţilor, ca să pornească lupta cu ei?``
Domnul a răspuns: ,,Iuda să se suie; iată că am dat ţara în mînile lui.`
Iuda s'a suit, şi Domnul a dat pe Cananiţi şi pe Fereziţi în mînile lor; au ucis zece mii de oameni la Bezec.
Adoni-Bezec a zis: ,,Şapte zeci de împăraţi, cu degetele cele mari dela mîni şi dela picioare tăiate, strîngeau mîncare subt masa mea; Dumnezeu îmi răsplăteşte şi mie cum am făcut`.` L-au dus la Ierusalim şi a murit acolo.
Domnul a fost cu Iuda; şi Iuda a pus stăpînire pe munte, dar n'a putut să izgonească pe locuitorii din cîmpie, pentrucă aveau cară de fer.
Casa lui Iosif s'a suit şi ea împotriva Betelului, şi Domnul a fost cu ei.
Îngerul Domnului S'a suit din Ghilgal la Bochim, şi a zis: ,,Eu v'am scos din Egipt, şi v'am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v'o voi da. Am zis: ,Niciodată nu voi rupe legămîntul Meu cu voi;
După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul şi a plîns.
Au pus locului aceluia numele Bochim (Ceice plîng); şi au adus jertfe Domnului acolo.
Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua, şi în tot timpul vieţii bătrînilor cari au trăit după Iosua şi cari văzuseră toate lucrurile mari, pe cari le făcuse Domnul pentru Israel.
Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit, în vîrstă de o sută zece ani.
Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui, şi s'a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.
Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului, şi au slujit Baalilor.
Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, care -i scosese din ţara Egiptului, şi au mers după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor cari -i înconjurau; s'au închinat înaintea lor, şi au mîniat pe Domnul.
Au părăsit pe Domnul, şi au slujit lui Baal şi Astarteelor.
Domnul S'a aprins de mînie împotriva lui Israel. El i -a dat în mînile unor prădători cari i-au prădat, i -a vîndut în mînile vrăjmaşilor lor dejurîmprejur, şi nu s'au mai putut împotrivi vrăjmaşilor lor.
Ori unde mergeau, mîna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, cum spusese Domnul, şi cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într'o mare strîmtorare.