Sari la conținut

God

11,427 versete · 2 membri ai familiei

Versete care îl menționează pe God

Filtrează după carte
  1. Domnul, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta El însuş pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi subt ochii voştri în Egipt.

  2. Apoi în pustie, ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău, te -a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut pînă la sosirea voastră în locul acesta.``

  3. Cu toate acestea, voi n'aţi avut încredere în Domnul, Dumnezeul vostru,

  4. Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S'a mîniat, şi a jurat, zicînd:

  5. ,,Niciunul din bărbaţii cari fac parte din acest neam rău nu va vedea ţara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinţilor voştri,

  6. afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, şi ţara în care a mers, o voi da lui şi copiilor lui, pentrucă a urmat în totul calea Domnului.``

  7. Domnul S'a mîniat şi pe mine, din pricina voastră, şi a zis: ,,Nici tu nu vei intra în ea.

  8. Şi pruncii voştri, despre cari aţi zis: ,,Vor fi de jaf!`` şi fiii voştri, cari nu cunosc azi nici binele nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le -o voi da, şi ei o vor stăpîni.

  9. Voi aţi răspuns, şi mi-aţi zis: ,,Am păcătuit împotriva Domnului; ne vom sui şi ne vom bate, cum ne -a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru.`` Şi v'aţi încins fiecare armele, şi v'aţi încumetat să vă suiţi pe munte.

  10. Domnul mi -a zis: ,,Spune-le: ,Nu vă suiţi şi nu vă luptaţi, căci Eu nu sînt în mijlocul vostru; nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.``

  11. Eu v'am spus, dar n'aţi ascultat; ci v'aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului, şi v'aţi suit semeţi pe munte.

  12. La întoarcerea voastră, aţi plîns înaintea Domnului; dar Domnul nu v'a ascultat glasul, şi n'a luat aminte la voi.

  13. Ne-am întors, şi am plecat în pustie, pe drumul care duce la marea Roşie, cum îmi poruncise Domnul; şi am ocolit multă vreme munte Seir.

  14. Domnul mi -a zis:

  15. Să nu vă încăieraţi cu ei; căci nu vă voi da în ţara lor nici măcar o palmă de loc: muntele Seir l-am dat în stăpînire lui Esau.

  16. Căci Domnul, Dumnezeul tău, te -a binecuvîntat în tot lucrul mîinilor tale şi ţi -a cunoscut călătoria în această mare pustie. Iată, de patruzeci de ani de cînd Domnul Dumnezeul tău este cu tine, şi n'ai dus lipsă de nimic.``

  17. Domnul mi -a zis: ,,Nu face război cu Moab, şi nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ţi voi da nimic să stăpîneşti în ţara lui: ,Arul l-am dat în stăpînire copiilor lui Lot.

  18. Seir era locuit altă dată de Horiţi; copiii lui Esau i-au izgonit, i-au nimicit dinaintea lor, şi s'au aşezat în ţara pe care o stăpîneşte şi pe care i -a dat -o Domnul.)

  19. Vremea cît au ţinut călătoriile noastre dela Cades-Barnea pînă la trecerea pîrîului Zered a fost de treizeci şi opt de ani, pînă a perit din mijlocul taberei tot neamul oamenilor de război, cum le jurase Domnul.

  20. Mîna Domnului a fost împotriva lor ca să -i nimicească din mijlocul taberei, pînă ce au perit.

  21. Domnul mi -a vorbit şi a zis:

  22. şi să te apropii de copiii lui Amon. Să nu faci război cu ei, şi să nu te iei la luptă cu ei; căci nu-ţi voi da nimic de stăpînit în ţara copiilor lui Amon: am dat -o în stăpînire copiilor lui Lot.

  23. un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca Anachimii. Domnul i -a nimicit dinaintea Amoniţilor, cari i-au izgonit şi s'au aşezat în locul lor.

  24. (Aşa a făcut Domnul şi pentru copiii lui Esau cari locuiesc în Seir, cînd a nimicit pe Horiţi dinaintea lor; ei i-au izgonit şi s'au aşezat în locul lor, pînă în ziua de azi.

  25. Sculaţi-vă, plecaţi, şi treceţi pîrîul Arnon. Iată, îţi dau în mîini pe Sihon, împăratul Hesbonului, Amoritul, şi ţara lui. Începe cucerirea, fă război cu el!