Luca 22:7-23
7
Ziua praznicului Azimilor, în care trebuiau jertfite Paştele, a venit.
8
Şi Isus a trimes pe Petru şi pe Ioan, şi le -a zis: ,,Duceţi-vă de pregătiţi-ne Paştele, ca să mîncăm.``
9
,,Unde voieşti să pregătim?`` L-au întrebat ei.
10
El le -a răspuns: ,,Iată, cînd veţi intra în cetate, vă va ieşi înainte un om, ducînd un ulcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra,
11
şi spuneţi stăpînului casei: ,Învăţătorul îţi zice: Unde este odaia pentru oaspeţi, în care să mănînc Paştele cu ucenicii Mei?`
12
Şi are să vă arate o odae mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi Paştele.``
13
Ei au plecat, şi au găsit aşa cum le spusese El. Şi au pregătit Paştele.
14
Cînd a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli.
15
El le -a zis: ,,Am dorit mult să mănînc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea;
16
căci vă spun, că de acum încolo, nu le voi mai mînca, pînă la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.``
17
Şi a luat un pahar, a mulţămit lui Dumnezeu, şi a zis: ,,Luaţi paharul acesta, şi împărţiţi -l între voi;
18
pentrucă vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, pănă cînd va veni Împărăţia lui Dumnezeu.``
19
Apoi a luat pîne; şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, a frînt -o, şi le -a dat -o zicînd: ,,Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.``
20
Tot astfel, dupăce au mîncat, a luat paharul, şi li l -a dat, zicînd: ,,Acest pahar este legămîntul cel nou, făcut în sîngele Meu, care se varsă pentru voi.``
21
,,Dar iată că mîna vînzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta.
22
Negreşit, Fiul omului Se duce, după cum este rînduit. Dar vai de omul acela prin care este vîndut El!``
23
Şi au început să se întrebe unii pe alţii cine din ei să fie acela care va face lucrul acesta.
Settings