- English
- King James KJV
- Complete Jewish CJB
- World English WEBM
- Berean Standard BSB
- American Standard ASV
- Geneva GNV
- Young's Literal YLT
- Douay-Rheims DRC
- International
- Shqip ALB
- العربية SVD
- বাংলা BN-IRV
- မြန်မာ Judson
- 简体文 CUV-S
- 繁體中文 CUV-T
- Čeština BKR
- Nederlands STVE
- Français LSG
- Deutsch SCH
- Ελληνικά Vamvas
- ગુજરાતી GU-IRV
- Hausa HCB
- עברית Hebrew
- हिन्दी HCV
- Magyar KAROLI
- Bahasa Indonesia INDO-TB
- Italiano Diodati
- 日本語 Kougo
- 한국어 Korean
- മലയാളം MAL
- मराठी MRCV
- Norsk DNB
- فارسی OPV
- Polski BG
- Português Almeida
- Română Cornilescu
- Русский Synodal
- Español RVG
- Kiswahili Neno
- Svenska SV1917
- Tagalog TAG-ADB
- தமிழ் TCV
- తెలుగు TSA
- ภาษาไทย THAI-KJV
- Українська Ohienko
- Tiếng Việt CADMAN
- Yorùbá YCB
Versete biblice despre Adultery
Versete biblice cheie
Dar dacă, fiind subt puterea bărbatului tău, te-ai abătut dela el şi te-ai pîngărit, şi dacă un alt om decît bărbatul tău s'a culcat cu tine, -
şi preotul să pună pe femeie să jure cu un jurămînt de blestem, şi să -i zică: ,Domnul să te facă să ajungi de blestem şi de urgie în mijlocul poporului tău, făcînd să ţi se usuce coapsa şi să ţi se umfle pîntecele,
şi apele acestea aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, ca să facă să ţi se umfle pîntecele şi să ţi se usuce coapsa!` Şi femeia să zică: ,Amin! Amin!`
Preotul să scrie blestemurile acestea într'o carte, apoi să le şteargă cu apele cele amare.
Şi să dea femeii să bea apele amare aducătoare de blestem; şi apele aducătoare de blestem vor intra în ea şi -i vor pricinui amărăciunea.
Preotul să ia din mînile femeii darul de mîncare adus pentru gelozie, să legene darul într'o parte şi într'alta înaintea Domnului, şi să -l aducă pe altar.
Apoi preotul să ia un pumn din darul acesta, ca aducere aminte, şi să -l ardă pe altar. După aceea, să dea femeii să bea apele.
Dupăce îi va da să bea apele, dacă ea s'a pîngărit şi a fost necredincioasă bărbatului ei, apele aducătoare de blestem vor intra în ea, şi -i vor pricinui amărăciunea; pîntecele i se va umfla, coapsa i se va usca, şi femeia aceasta va fi de blestem în mijlocul poporului ei.
Dar dacă femeia nu s'a pîngărit şi este curată, va rămînea neatinsă, şi va avea copii.
Aceasta este legea asupra geloziei, pentru împrejurarea cînd o femeie, care este subt puterea bărbatului ei, se abate şi se pîngăreşte,
şi pentru împrejurarea cînd un bărbat, apucat de un duh de gelozie, are bănuieli asupra nevestei lui: preotul s'o pună să stea în picioare înaintea Domnului, şi să -i facă întocmai după legea aceasta.
Să nu preacurveşti.
Dacă un om, care şi -a luat o nevastă şi s'a împreunat cu ea, o urăşte
apoi, o învinuieşte de lucruri nelegiuite şi -i scoate nume rău, zicînd: ,,Am luat pe femeia aceasta, m'am apopiat de ea, şi n'am găsit -o fecioară``, -
atunci tatăl şi mama fetei să ia semnele fecioriei ei şi să le aducă înaintea bătrînilor cetăţii, la poartă.
Tatăl fetei să spună bătrînilor: ,,Am dat pe fiică-mea de nevastă omului acestuia, şi el a început s'o urască;
acum o învinuieşte de lucruri nelegiuite, zicînd: ,N'am găsit fecioară pe fiică-ta.` Dar iată semnele fecioriei fetei mele.`` Şi să desfacă haina ei înaintea bătrînilor cetăţii.
Bătrînii cetăţii să ia atunci pe omul acela şi să -l pedepsească;
şi, pentrucă a scos nume rău unei fecioare din Israel, să -l osîndească la o gloabă de o sută sicli de argint, pe cari să -i dea tatălui fetei. Ea să rămînă nevasta lui, şi el nu va putea s'o gonească toată viaţa lui.
Dar dacă faptul este adevărat, dacă fata nu s'a găsit fecioară,
să scoată pe fată la uşa casei tatălui ei; să fie ucisă cu pietre de oamenii din cetate, şi să moară, pentrucă a săvîrşit o mişelie în Israel, curvind în casa tatălui ei. Să curăţi astfel răul din mijlocul tău.
Dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amîndoi: şi bărbatul care s'a culcat cu femeia, şi femeia. Să curăţi astfel răul din mijlocul lui Israel.
Dacă o fată fecioară este logodită, şi o întîlneşte un om în cetate şi se culcă cu ea,
să -i aduceţi pe amîndoi la poarta cetăţii, să -i ucideţi cu pietre, şi să moară amîndoi: fata, pentrucă n'a ţipat în cetate, şi omul, pentrucă a necinstit pe nevasta aproapelui său. Să curăţi astfel răul din mijlocul tău.
Dar dacă omul acela întîlneşte în cîmp pe fata logodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea, numai omul care s'a culcat cu ea să fie pedepsit cu moartea.