Sari la conținut

God

11,427 versete · 2 membri ai familiei

Versete care îl menționează pe God

Filtrează după carte
  1. După ce au mîncat carnea poporului Meu, după ce -i jupoaie pielea, şi -i sfărîmă oasele; îl fac bucăţi; ca ceeace se fierbe într'o oală, ca şi carnea dintr'un cazan,

  2. apoi strigă către Domnul. Dar El nu le răspunde, ci Îşi ascunde Faţa de ei în vremea aceea, pentru că au făcut fapte rele.

  3. ,,Aşa vorbeşte Domnul despre proorocii cari rătăcesc pe poporul meu, cari, dacă au de muşcat ceva cu dinţii, vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfînt:

  4. Văzătorii vor fi daţi de ruşine, ghicitorii vor roşi, toţi îşi vor acoperi barba; căci Dumnezeu nu va răspunde.

  5. Dar eu sînt plin de putere, plin de Duhul Domnului, sînt plin de cunoştinţa dreptăţii şi de vlagă, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui, şi lui Israel păcatul lui.``

  6. Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi proorocii lui proorocesc pe bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: ,,Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nici o nenorocire!``

  7. În vremile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el.

  8. Neamurile se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: ,,Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim Cuvîntul Domnului.

  9. El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun neam nu va mai trage sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa să facă război;

  10. ci fiecare va locui supt viţa lui şi supt smochinul lui, şi nimeni nu -l va mai turbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit.

  11. Pe cînd toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, noi vom umbla în Numele Domnului, Dumnezeului nostru, totdeauna şi în veci de veci!``

  12. ,,În ziua aceea, zice Domnul, voi aduna pe cei şchiopi, voi strînge grămadă pe cei izgoniţi, şi pe aceia pe cari -i chinuisem.

  13. Din cei şchiopi voi face o rămăşiţă, din cei ce erau risipiţi, un neam puternic; şi Domnul va împărăţi peste ei, pe muntele Sionului, de acum şi pînă'n veac!

  14. Sufere, fiica Sionului, şi gemi ca o femeie la naştere! Căc acum vei ieşi din cetate şi vei locui în cîmp, şi te vei duce pînă la Babilon! Acolo vei fi izbăvită, acolo te va răscumpăra Domnul din mîna vrăjmaşilor tăi.

  15. Dar ei nu cunosc gîndurile Domnului, nu -I înţeleg planurile, nu ştiu că i -a strîns ca pe nişte snopi în arie.

  16. Scoală-te, fiica Sionului, şi treeră! Căci îţi fac un corn de fer şi o copită de aramă, ca să sfărîmi multe popoare, şi să închini Domnului prada lor, să închini Domnului întregului pămînt averile lor!

  17. Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuş din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpîni peste Israel, şi a cărui obîrşie se suie pînă în vremuri străvechi, pînă în zilele veciniciei.

  18. El se va înfăţişa, şi va cîrmui cu puterea Domnului, şi cu măreţia Numelui Domnului, Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit pînă la marginile pămîntului.

  19. El va fi pacea noastră! Cînd va veni Asirianul în ţara noastră, şi va pătrunde în palatele noastre, vom ridica împotriva lui şapte păstori şi opt căpetenii ale poporului.

  20. Ei vor pustii ţara Asiriei cu sabia, şi ţara lui Nimrod cu sabia scoasă din teacă. Ne va izbăvi astfel de Asirian, cînd va veni în ţara nostră, şi va pătrunde în ţinutul nostru.

  21. Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine dela Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă care nu se bizuie pe nimeni, şi nu atîrnă de copiii oamenilor.

  22. ,,În ziua aceea, zice Domnul, îţi voi nimici cu desăvîrşire caii din mijlocul tău, şi-ţi voi sfărîma carăle;

  23. voi nimici cu desăvîrşire cetăţile din ţara ta, şi-ţi voi surpa toate cetăţuile.

  24. Voi nimici cu desăvîrşire descîntecele din mijlocul tău, şi nu vei mai avea vrăjitori;

  25. voi nimici cu desăvîrşire idolii tăi şi stîlpii tăi idoleşti din mijlocul tău, şi nu te vei mai închina la lucrarea mînilor tale;