Skip to content

Versete biblice despre Public Prayer

128 versete · 21 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Să-Mi ridici un altar de pămînt, pe care să-ţi aduci arderile-de-tot şi jertfele de mulţămire, oile şi boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, şi te voi binecuvînta.

  2. Iosua şi -a sfîşiat hainele, şi s'a aruncat cu faţa la pămînt pînă seara înaintea chivotului Domnului, el şi bătrînii lui Israel, şi şi-au presărat capul cu ţărînă.

  3. Iosua a zis: ,,Ah! Doamne Dumnezeule, pentruce ai trecut pe poporul acesta Iordanul, ca să ne dai în mînile Amoriţilor şi să ne prăpădeşti? De am fi ştiut să rămînem de cealaltă parte a Iordanului!

  4. Dar Doamne, ce voi zice, după ce Israel a dat dosul înaintea vrăjmaşilor lui?

  5. Cananiţii şi toţi locuitorii ţării vor afla; ne vor înconjura, şi ne vor şterge numele de pe pămînt. Şi ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?``

  6. David a binecuvîntat pe Domnul în faţa întregei adunări. El a zis: ,,Binecuvîntat să fii Tu din veac în veac, Doamne, Dumnezeul părintelui nostru Israel!

  7. A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, vecinicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pămînt este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpîn mai pesus de orice!

  8. Dela Tine vine bogăţia şi slava, Tu stăpîneşti peste tot, în mîna Ta este tăria şi puterea, şi mîna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.

  9. Acum, Dumnezeul nostru, Te lăudăm, şi prea mărim Numele Tău cel slăvit.

  10. Căci ce sînt eu, şi ce este poporul meu, ca să putem să-Ţi aducem daruri de bună voie? Totul vine dela Tine, şi din mîna Ta primim ce-Ţi aducem.

  11. Înaintea Ta noi sîntem nişte străini şi locuitori, ca toţi părinţii noştri. Zilele noastre pe pămînt sînt ca umbra, şi fără nici o nădejde.

  12. Doamne, Dumnezeul nostru, din mîna Ta vin toate aceste bogăţii, pe cari le-am pregătit ca să-Ţi zidim o casă, Ţie, Numelui Tău celui sfînt, şi ale Tale sînt toate.

  13. Ştiu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima, şi că iubeşti curăţia de inimă; de aceea Ţi-am adus toate aceste daruri de bunăvoie în curăţia inimii mele, şi am văzut acum cu bucurie pe poporul Tău, care se află aici, aducîndu-Ţi de bunăvoie darurile lui.

  14. Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri Avraam, Isaac şi Israel! Ţine totdeauna în inima poporului Tău aceste porniri şi aceste gînduri, şi întăreşte -i inima în Tine.

  15. Dă fiului meu Solomon o inimă bună, ca să păzească poruncile Tale, învăţăturile Tale, şi legile Tale, ca să împlinească toate aceste lucruri, şi să zidească el casa pentru care am făcut pregătiri.``

  16. Atunci Solomon a zis: ,,Domnul a zis că vrea să locuiască în întunerec!

  17. Şi eu am zidit o casă care-Ţi va fi locuinţa, un loc unde vei locui în veci!``

  18. Împăratul şi -a întors faţa, şi a binecuvîntat toată adunarea lui Israel. Şi toată adunarea lui Israel stătea în picioare.

  19. Şi el a zis: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Sa tatălui meu David, şi a împlinit prin puterea Sa ce spusese, cînd a zis:

  20. ,Din ziua cînd am scos pe poporul Meu din ţara Egiptului, n'am ales nicio cetate dintre toate seminţiile lui Israel, ca să se zidească acolo o casă în care să locuiască Numele Meu, şi n-am ales pe niciun om, care să fie căpetenia poporului Meu Israel.

  21. Ci Ierusalimul l-am ales, pentruca în el să locuiască Numele Meu, şi pe David l-am ales, ca să domnească peste poporul Meu Israel!`

  22. Tatăl meu David avea de gînd să zidească o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel.

  23. Şi Domnul a zis tatălui meu David: ,Fiindcă ai avut de gînd să zideşti o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut gîndul acesta.

  24. Numai că nu tu vei zidi casa; ci fiul tău, ieşit din tine, va zidi Numelui Meu o casă.`

  25. Domnul a împlinit cuvîntul pe care -l spusese. Eu m'am ridicat în locul tatălui meu David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel.