- English
- King James KJV
- Complete Jewish CJB
- World English WEBM
- Berean Standard BSB
- American Standard ASV
- Geneva GNV
- Young's Literal YLT
- Douay-Rheims DRC
- International
- Shqip ALB
- العربية SVD
- বাংলা BN-IRV
- မြန်မာ Judson
- 简体文 CUV-S
- 繁體中文 CUV-T
- Čeština BKR
- Nederlands STVE
- Français LSG
- Deutsch SCH
- Ελληνικά Vamvas
- ગુજરાતી GU-IRV
- Hausa HCB
- עברית Hebrew
- हिन्दी HCV
- Magyar KAROLI
- Bahasa Indonesia INDO-TB
- Italiano Diodati
- 日本語 Kougo
- 한국어 Korean
- മലയാളം MAL
- मराठी MRCV
- Norsk DNB
- فارسی OPV
- Polski BG
- Português Almeida
- Română Cornilescu
- Русский Synodal
- Español RVG
- Kiswahili Neno
- Svenska SV1917
- Tagalog TAG-ADB
- தமிழ் TCV
- తెలుగు TSA
- ภาษาไทย THAI-KJV
- Українська Ohienko
- Tiếng Việt CADMAN
- Yorùbá YCB
God
Versete care îl menționează pe God
Domnul a zis lui Moise: ,,Voi face şi ceea ce-mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea, şi te cunosc pe nume!``
Moise a zis: ,,Arată-mi slava Ta!``
Domnul a răspuns: ,,Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea, şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur, şi am milă de cine vreau să am milă!``
Domnul a zis: ,,Faţa nu vei putea să Mi -o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!``
Domnul a zis: ,,Iată un loc lîngă Mîne; vei sta pe stîncă.
Şi cînd va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stîncii, şi te voi acoperi cu mîna Mea, pînă voi trece.
Iar cînd Îmi voi trage mîna la o parte dela tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar Faţa Mea nu se poate vedea.``
Domnul a zis lui Moise: ,,Taie două table de piatră ca cele dintîi, şi Eu voi scrie pe ele cuvintele cari erau pe tablele dintîi pe cari le-ai sfărîmat.
Fii gata disdedimineaţă şi suie-te de dimineaţă pe muntele Sinai; să stai acolo înaintea Mea, pe vîrful muntelui.
Moise a tăiat două table de piatră ca şi cele dintîi; s'a sculat dis de dimineaţă, şi s'a suit pe muntele Sinai, după cum îi poruncise Domnul; şi a luat în mînă cele două table de piatră.
Domnul S'a pogorît într'un nor, a stătut acolo lîngă el, şi a rostit Numele Domnului.
Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: ,,Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie,
El a zis: ,,Doamne, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne; poporul acesta este în adevăr un popor încăpăţînat, dar iartă-ne fărădelegile şi păcatele noastre, şi ia-ne în stăpînirea Ta!``
Domnul a răspuns: ,,Iată, Eu fac un legămînt. Voi face, în faţa întregului popor, minuni cari n'au avut loc în nicio ţară şi la niciun neam; tot poporul care este în jurul tău, va vedea lucrarea Domnului, şi prin tine voi face lucruri înfricoşate.
Ia seama la ceea ce-ţi poruncesc azi. Iată, voi izgoni dinaintea ta pe Amoriţi, Cananiţi, Hetiţi, Fereziţi, Heviţi şi Iebusiţi.
Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos.
,,Să ţii sărbătoarea azimilor: timp de şapte zile, la vremea hotărîtă, în luna spicelor, să mănînci azimi, cum ţi-am poruncit, căci în luna spicelor ai ieşit din Egipt.
Orice întîi născut este al Meu, chiar orice întîi născut de parte bărbătească din turmele de vaci sau de oi.
Să răscumperi cu un miel pe întîiul născut al măgăriţei; iar dacă nu -l răscumperi, să -i frîngi gîtul. Să răscumperi pe orice întîi născut al fiilor tăi; şi să nu te înfăţişezi cu mînile goale înaintea Mea.
De trei ori pe an, toţi cei de parte bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
Căci voi izgoni neamurile dinaintea ta, şi-ţi voi întinde hotarele; şi nimeni nu-ţi va pofti ţara, în timpul cînd te vei sui de trei ori pe an, ca să te înfăţişezi înaintea Domnului, Dumnezeului tău.
Să n'aduci cu pîne dospită sîngele dobitocului jertfit în cinstea Mea; şi carnea din jertfa praznicului Paştelor să nu fie ţinută în timpul nopţii pînă dimineaţa.
Să aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, pîrga celor dintîi roade ale pămîntului. Iedul să nu -l fierbi în laptele mamei lui.``
Domnul a zis lui Moise: ,,Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe temeiul acestor cuvinte închei legămînt cu tine şi cu Israel!``
Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N'a mîncat deloc pîne, şi n'a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legămîntului, cele zece porunci.