God

Inima lor strigă către Domnul... Zid al fiicei Sionului, varsă zi şi noapte şiroaie de lacrămi! Nu-ţi da niciun răgaz, şi ochiul tău să n'aibă odihnă!

Scoală-te şi gemi noaptea cînd încep străjile! Varsă-ţi inima ca nişte apă, înaintea Domnului! Ridică-ţi mîinile spre El pentru viaţa copiilor tăi, cari mor de foame la toate colţurile uliţelor!

Uită-Te, Doamne, şi priveşte: cui i-ai făcut Tu aşa? Să mănînce femeile rodul pîntecelui lor, pruncii desmierdaţi de mînile lor? Să fie măcelăriţi preoţii şi proorocii în Locaşul cel sfînt al Domnului?

Copiii şi bătrînii stau culcaţi pe pămînt în uliţe; fecioarele şi tinerii mei au căzut ucişi de sabie; i-ai ucis, în ziua mîniei Tale, şi i-ai jungheat fără milă.

Ai chemat groaza din toate părţile peste mine, ca la o zi de sărbătoare. În ziua mîniei Domnului, n'a scăpat unul şi n'a rămas cu viaţă. Pe cei îngrijiţi şi crescuţi de mine, mi i -a nimicit vrăjmaşul!``

Eu sînt omul care a văzut suferinţa supt nuiaua urgiei Lui.

Numai împotriva mea îşi întinde şi îşi întoarce mîna, toată ziua.

Mi -a prăpădit carnea şi pielea, şi mi -a zdrobit oasele.

M'a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m'a pus în lanţuri grele.

Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea.

Mi -a astupat calea cu pietre cioplite, şi mi -a strîmbat cărările.

Mi -a abătut căile, şi apoi s'a aruncat pe mine, şi m'a pustiit.

Şi -a încordat arcul, şi m'a pus ţintă săgeţii Lui.

În rărunchi mi -a înfipt săgeţile din tolba Lui.

M'a săturat de amărăciune, m'a îmbătat cu pelin.

Mi -a sfărîmat dinţii cu pietre, m'a acoperit cu cenuşă.

Şi am zis: ,,S'a dus puterea mea de viaţă, şi nu mai am nici o nădejde în Domnul.``

Bunătăţile Domnului nu s'au sfîrşit, îndurările Lui nu sînt la capăt,

ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atît de mare!

,,Domnul este partea mea de moştenire,`` zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.

Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care -L caută.

Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.

să dea obrazul celui ce -l loveşte, şi să se sature de ocări.

Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.

Ci, cînd mîhneşte pe cineva, Se îndură iarăş de el, după îndurarea Lui cea mare: