Iosua 22:1-6
1
Atunci Iosua a chemat pe Rubeniţi, pe Gadiţi şi jumătatea din seminţia lui Manase.
2
Şi le -a zis: ,,Voi aţi păzit tot ce v'a poruncit Moise, robul Domnului, şi aţi ascultat de glasul meu în tot ce v'am poruncit.
3
N'aţi părăsit pe fraţii voştri, de o bună bucată de vreme pînă în ziua de azi; şi aţi păzit rînduielile şi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru.
4
Acum cînd Domnul, Dumnezeul vostru, a dat odihnă fraţilor voştri, cum le spusese, întoarceţi-vă şi duceţi-vă la corturile voastre, în ţara dată în stăpînirea voastră, pe care v'a dat -o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan.
5
Aveţi grijă numai să păziţi şi să împliniţi poruncile şi legile pe cari vi le -a dat Moise, robul Domnului: să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să umblaţi în toate căile Lui, să ţineţi poruncile Lui, să vă alipiţi de El, şi să -I slujiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.``
6
Şi Iosua i -a binecuvîntat şi le -a dat drumul; şi ei au plecat la corturile lor.
Settings