Ieremia 7:13-25
13
,,Şi acum, fiindcă aţi făcut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindcă v'am vorbit dis de dimineaţă, şi n'aţi ascultat, fiindcă v'am chemat şi n'aţi răspuns,
14
voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care vă puneţi încrederea, şi locului pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri, le voi face întocmai cum am făcut lui Silo.
15
Şi vă voi lepăda dela Faţa Mea, cum am lepădat pe toţi fraţii voştri, pe toată sămînţa lui Efraim!``
16
,,Tu însă nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălţa nici cereri, nici rugăciuni pentru ei, şi nu stărui pe lîngă Mine; căci nu te voi asculta!
17
Nu vezi ce fac ei în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului?
18
Copiii strîng lemne, părinţii aprind focul, şi femeile frămîntă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei cerului, şi să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mînie.``
19
,,Pe Mine Mă mînie ei oare? zice Domnul; nu pe ei înşişi, spre ruşinea lor?``
20
,,De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Iată, mînia şi urgia Mea se vor vărsa peste locul acesta, peste oameni şi dobitoace, peste copacii de pe cîmp şi peste roadele pămîntului; şi va arde, şi nu se va stinge.``
21
,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Adăugaţi arderile voastre de tot la jertfele voastre, şi mîncaţi-le carnea!
22
Căci n'am vorbit nimic cu părinţii voştri şi nu le-am dat nici o poruncă, cu privire la arderi de tot şi jertfe, în ziua cînd i-am scos din ţara Egiptului.
23
Ci iată porunca pe care le-am dat -o: ,Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe cari vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi.`
24
Dar ei n'au ascultat, şi n'au luat aminte, ci au urmat sfaturile şi pornirile inimii lor rele, au dat înapoi şi n'au mers înainte.
25
Din ziua cînd au ieşit părinţii voştri din Egipt, pînă în ziua de azi, v'am trimes pe toţi slujitorii Mei, proorocii, i-am trimes în fiecare zi, de dimineaţă.
Textul Bibliei: Cornilescu 1924 (British and Foreign Bible Society revision, Latin script, old orthography)