Skip to content
Faptele Apostolilor 15:7-21

Faptele Apostolilor 15:7-21

7
După ce s'a făcut multă vorbă, s'a sculat Petru şi le -a zis: ,,Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvîntul Evangheliei, şi să creadă.
8
Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le -a dat Duhul Sfînt ca şi nouă.
9
N'a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucît le -a curăţit inimile prin credinţă.
10
Acum dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu, şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug, pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?
11
Ci credem că noi, ca şi ei, sîntem mîntuiţi prin harul Domnului Isus.``
12
Toată adunarea a tăcut, şi a ascultat pe Barnaba şi pe Pavel, cari au istorisit toate semnele şi minunile, pe cari le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul Neamurilor.
13
Cînd au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Fraţilor, ascultaţi-mă!
14
Simon a spus cum mai întîi Dumnezeu Şi -a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să -I poarte Numele.
15
Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris:
16
,După aceea, Mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărîmăturile, şi -l voi înălţa din nou:
17
pentruca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste cari este chemat Numele Meu,
18
zice Domnul, care face aceste lucruri, şi căruia Îi sînt cunoscute din vecinicie.`
19
De aceea, eu sînt de părere să nu se pună greutăţi acelora dintre Neamuri cari se întorc la Dumnezeu;
20
ci să li se scrie doar să se ferească de pîngăririle idolilor, de curvie, de dobitoace zugrumate şi de sînge.
21
Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni, cari -l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.``
Settings

Reading Style

Typeface

Font Size 19px

Options