1 Împărați 13:11-22
11
În Betel locuia un prooroc bătrîn. Fiii săi au venit şi i-au istorisit toate lucrurile pe care le făcuse omul lui Dumnezeu la Betel în ziua aceea, precum şi cuvintele pe cari le spusese împăratului. După ce au istorisit tatălui lor toate,
12
el le -a zis: ,,Pe ce drum a plecat?`` Fiii săi văzuseră pe ce drum plecase omul lui Dumnezeu, care venise din Iuda.
13
Şi a zis fiilor săi: ,,Puneţi-mi şaua pe măgar.`` I-au pus şaua pe măgar, şi a încălecat pe el.
14
S'a dus după omul lui Dumnezeu, şi l -a găsit stînd supt un stejar. Şi i -a zis: ,,Tu eşti omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda?`` El a răspuns: ,,Eu sînt.``
15
Atunci el i -a zis: ,,Vino cu mine acasă, şi să iei ceva să mănînci.``
16
Dar el a răspuns: ,,Nu pot nici să mă întorc cu tine, nici să intru la tine. Nu voi mînca pîne şi nici nu voi bea apă cu tine în locul acesta;
17
căci mi s'a spus, prin cuvîntul Domnului: ,Să nu mănînci pîne nici să nu bei apă acolo, şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.``
18
Şi el i -a zis: ,,Şi eu sînt prooroc ca tine; şi un înger mi -a vorbit din partea Domnului, şi mi -a zis: ,Adu -l acasă cu tine ca să mănînce pîne şi să bea apă.`` Îl minţea.
19
Omul lui Dumnezeu s'a întors cu el, şi a mîncat pîne şi a băut apă în casa lui.
20
Pe cînd stăteau ei la masă, cuvîntul Domnului a vorbit proorocului, care -l adusese înapoi.
21
Şi el a strigat omului lui Dumnezeu care venise din Iuda: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Pentrucă n'ai ascultat porunca Domnului, şi n'ai păzit porunca pe care ţi -o dăduse Domnul, Dumnezeul tău;
22
pentrucă te-ai întors, şi ai mîncat pîne şi ai băut apă, în locul despre care îţi spusese: ,Să nu mănînci pîne şi să nu bei apă acolo`, -trupul tău mort nu va intra în mormîntul părinţilor tăi.``
Settings