Sari la conținut

Versete biblice despre The Power of Christ

62 versete · 34 aspecte

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Ei vor avea ca pedeapsă o perzare vecinică, dela faţa Domnului şi dela slava puterii Lui,

  2. singurul care are nemurirea, care locuieşte într'o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L -a văzut, nici nu -L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea vecinică! Amin.

  3. Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi -e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sînt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat pînă în ziua aceea.

  4. Însă Domnul a stat lîngă mine, şi m'a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine, şi s'o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului.

  5. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mîntui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

  6. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte,

  7. Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,

  8. Şi prin faptul că El însuş a fost ispitit în ceeace a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sînt ispitiţi.

  9. De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.

  10. care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpînirile şi puterile.

  11. În adevăr, v'am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii cari am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui.

  12. Cine păcătuieşte, este dela diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început. Fiul lui Dumnezeu S'a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.