Sari la conținut

Versete biblice despre Religious Coercion

36 versete · 1 aspect

Versete biblice cheie

Filtrează după carte
  1. Fiindcă porunca împăratului era aspră şi cuptorul era neobicinuit de încălzit, flacăra a ucis pe toţi oamenii, cari aruncaseră în el pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego.

  2. Dar aceşti trei oameni: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, au căzut legaţi în mijlocul cuptorului aprins.

  3. Atunci împăratul Nebucadneţar s'a înspăimîntat, şi s'a sculat repede. A luat cuvîntul, şi a zis sfetnicilor săi: ,,N'am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?`` Ei au răspuns împăratului: ,,Negreşit, împărate!``

  4. El a luat iarăş cuvîntul şi a zis: ,,Ei bine, eu văd patru oameni umblînd slobozi în mijlocul focului, şi nevătămaţi; şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!``

  5. Apoi Nebucadneţar s'a apropiat de gura cuptorului aprins, şi, luînd cuvîntul, a zis: ,,Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Prea Înalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!`` Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului.

  6. Dregătorii, îngrijitorii, cîrmuitorii, şi sfetnicii împăratului s'au strîns şi au văzut că focul n'avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pîrliseră, hainele le rămăseseră neschimbate, şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.

  7. Nebucadneţar a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Binecuvîntat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimes pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi cari s'au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor de cît să slujească şi să se închine altui dumnezeu de cît Dumnezeului lor!

  8. Iată acum porunca pe care o dau: orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într'un morman de murdării, pentrucă... nu este niciun alt dumnezeu, care să poată izbăvi ca El.``

  9. După aceea, împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului.

  10. Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, şi El dăinuieşte vecinic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăpînirea Lui nu va avea sfîrşit.

  11. El izbăveşte şi mîntuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pămînt. El a izbăvit pe Daniel din ghirele leilor!``