Skip to content

Versete biblice despre Reasoning: God reasons with men

9 versete · 8 aspecte

Versete despre God reasons with men

  1. Domnul i -a zis: ,,Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?

  2. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc,

  3. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S'a odihnit: de aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit -o.

  4. ,,Veniţi totuş să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lîna.

  5. ,,Acum dar, -zice Domnul-locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea!

  6. Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentruce a făcut ea struguri sălbatici, cînd Eu mă aşteptam să facă struguri buni?

  7. Adu-Mi aminte, să ne judecăm împreună, vorbeşte tu însuţi, ca să-ţi scoţi dreptatea.

  8. Ascultaţi Cuvîntul Domnului, copiii lui Israel! Căci Domnul are o judecată cu locuitorii ţării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară.

  9. Ascultaţi, munţi, pricina Domnului, şi luaţi aminte, temelii tari ale pămîntului! Căci Domnul are o judecată cu poporul Său, şi vrea să Se judece cu Israel. -