Skip to content
Marcu 16:1-14

Marcu 16:1-14

1
După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov, şi Salome, au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Isus.
2
În ziua dintîi a săptămînii, s'au dus la mormînt dis de dimineaţă, pe cînd răsărea soarele.
3
Femeile ziceau una către alta: ,,Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormîntului?``
4
Şi cînd şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită.
5
Au intrat în mormînt, au văzut pe un tinerel şezînd la dreapta, îmbrăcat într'un veşmînt alb, şi s'au spăimîntat.
6
El le -a zis: ,,Nu vă spăimîntaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde îl puseseră.
7
Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galilea: acolo Îl veţi vedea, cum v'a spus.``
8
Ele au ieşit afară din mormînt, şi au luat -o la fugă, pentrucă erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n'au spus nimănui nimic, căci se temeau.
9
(Isus, dupăce a înviat, în dimineaţa zilei dintîi a săptămînii, S'a arătat mai întîi Mariei Magdalinei, din care scosese şapte draci.
10
Ea s'a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, cari plîngeau şi se tînguiau.
11
Cînd au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n'au crezut -o.
12
După aceea, S'a arătat, într'alt chip, la doi dintre ei, pe drum, cînd se duceau la ţară.
13
Aceştia s'au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
14
În sfîrşit, S'a arătat celor unsprezece, cînd şedeau la masă; şi i -a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce -L văzuseră înviat.

Textul Bibliei: Cornilescu 1924 (British and Foreign Bible Society revision, Latin script, old orthography)