Skip to content
Ioan 7:32-49

Ioan 7:32-49

32
Fariseii au auzit pe norod spunînd în şoaptă aceste lucruri despre El. Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au trimes nişte aprozi să -L prindă.
33
Isus a zis: ,,Mai sînt cu voi puţină vreme, şi apoi Mă duc la Cel ce M'a trimes.
34
Voi Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni.``
35
Iudeii au zis între ei: ,,Unde are de gînd să se ducă omul acesta, ca să nu -l putem găsi? Doar n'o avea de gînd să se ducă la cei împrăştiaţi printre Greci, şi să înveţe pe Greci?
36
Ce însemnează cuvintele acestea, pe cari le -a spus: ,Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni?``
37
În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stătut în picioare, şi a strigat: ,,Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea.
38
Cine crede în Mine, din inima lui vor curge rîuri de apă vie, cum zice Scriptura.``
39
Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să -L primească ceice vor crede în El. Căci Duhul Sfînt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.
40
Unii din norod, cînd au auzit aceste cuvinte, ziceau: ,,Acesta este cu adevărat Proorocul.``
41
Alţii ziceau: ,,Acesta este Hristosul.`` Şi alţii ziceau: ,,Cum, din Galilea are să vină Hristosul?
42
Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămînţa lui David, şi din satul Betleem, unde era David?``
43
S'a făcut deci desbinare în norod din pricina Lui.
44
Unii din ei voiau să -L prindă; dar nimeni n'a pus mîna pe El.
45
Aprozii s'au întors deci la preoţii cei mai de seamă şi la Farisei. Şi aceştia le-au zis: ,,De ce nu L-aţi adus?``
46
Aprozii au răspuns: ,,Niciodată n'a vorbit vreun om ca omul acesta.``
47
Fariseii le-au răspuns: ,,Doar n'aţi fi fost duşi şi voi în rătăcire?
48
A crezut în El vreunul din mai marii noştri sau din Farisei?
49
Dar norodul acesta, care nu ştie Legea, este blestemat!``
Settings

Reading Style

Typeface

Font Size 19px

Options