Ieremia 7:4-15
4
Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, zicînd: ,Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!`
5
,Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii,
6
dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sînge nevinovat în locul acesta, şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră,
7
numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat -o părinţilor voştri, din vecinicie în vecinicie.
8
Dar iată că voi vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, cari nu slujesc la nimic.
9
Cum? Furaţi, ucideţi, preacurviţi, juraţi strîmb, aduceţi tămîie lui Baal, mergeţi după alţi dumnezei pe cari nu -i cunoaşteţi!...
10
Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu şi ziceţi: ,Sîntem izbăviţi!`... ca iarăş să faceţi toate aceste urîciuni!
11
,Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tîlhari înaintea voastră?` ,Eu însumi văd lucrul acesta, zice Domnul!``
12
,,Duceţi-vă dar la locul care-Mi fusese închinat la Silo, unde pusesem să locuiască odinioară Numele Meu, şi vedeţi ce i-am făcut, din pricina răutăţii poporului Meu Israel!
13
,,Şi acum, fiindcă aţi făcut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindcă v'am vorbit dis de dimineaţă, şi n'aţi ascultat, fiindcă v'am chemat şi n'aţi răspuns,
14
voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care vă puneţi încrederea, şi locului pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri, le voi face întocmai cum am făcut lui Silo.
15
Şi vă voi lepăda dela Faţa Mea, cum am lepădat pe toţi fraţii voştri, pe toată sămînţa lui Efraim!``
Settings