Sari la conținut

Versete biblice despre The Tribe Of Dan: Tool Laish and called it Dan

9 versete · 23 aspecte

Versete despre Tool Laish and called it Dan

  1. S'au întors la fraţii lor în Ţorea şi Eştaol, şi fraţii lor le-au zis: ,,Ce veste ne aduceţi?``

  2. ,,Haidem``, au răspuns ei, ,,să ne suim împotriva lor; căci am văzut ţara, şi iată că era foarte bună. Ce! Staţi şi nu ziceţi nimic? Nu fiţi leneşi şi porniţi să puneţi stăpînire pe ţara aceasta.

  3. Cînd veţi intra în ea, veţi da peste un popor care stă fără frică. Ţara este mare, şi Dumnezeu a dat -o în mînile voastre; este un loc unde nu lipseşte nimic din tot ce este pe pămînt.``

  4. Şase sute de oameni din familia lui Dan au pornit din Ţorea şi Eştaol, încinşi cu armele lor de război.

  5. S'au suit, şi au tăbărît la Chiriat-Iearim în Iuda; de aceea locul acesta, care este înapoia lui Chiriat-Iearim, a fost chemat pînă în ziua de azi Mahane-Dan (Tabăra lui Dan).

  6. Au trecut de acolo în muntele lui Efraim şi au ajuns pînă la casa lui Mica.

  7. Au ridicat dar ce făcuse Mica, şi au luat pe preotul care era în slujba lui, şi s'au năpustit asupra Laisului, asupra unui popor liniştit şi în pace; l-au trecut prin ascuţişul săbiei, şi au ars cetatea.

  8. Nimeni n'a izbăvit -o, căci era departe de Sidon, şi locuitorii ei n'aveau nicio legătură cu alţi oameni: ea era în valea care se întinde spre Bet-Rehob. Fiii lui Dan au zidit din nou cetatea, şi au locuit în ea;

  9. au numit -o Dan, după numele lui Dan, tatăl lor, care se născuse lui Israel; dar cetatea se chema mai înainte Lais.