Sari la conținut

Versete biblice despre National Sins: Aggravated by privileges

14 versete · 34 aspecte

Versete despre Aggravated by privileges

  1. Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentruce a făcut ea struguri sălbatici, cînd Eu mă aşteptam să facă struguri buni?

  2. Vă voi spune însă acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;

  3. o voi pustii; nu va mai fi curăţită, nici săpată, spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor, să nu mai ploaie peste ea.``

  4. Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sînt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi cînd colo, iată sînge vărsat! -Se aştepta la dreptate, şi cînd colo, iată strigăte de apăsare!

  5. Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscut poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele.

  6. Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentruca să ştie că Eu sînt Domnul, care -i sfinţesc.

  7. Dar casa lui Israel s'a răzvrătit împotriva Mea în pustie. N'au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele, şi Mi-au pîngărit peste măsură de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs mînia peste ei în pustie, ca să -i nimicesc.

  8. Aşa vorbeşte Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale lui Iuda, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentrucă au nesocotit Legea Domnului şi n'au păzit poruncile Lui, ci s'au lăsat duşi în rătăcire de idolii cei mincinoşi după cari au umblat şi părinţii lor;

  9. Ascultaţi cuvîntul acesta, pe care -l rosteşte Domnul împotriva voastră, copii ai lui Israel, împotriva întregei familii pe care am scos -o din ţara Egiptului!

  10. ,,Eu v'am ales numai pe voi dintre toate familiile pămîntului: de aceea vă voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre.

  11. ,,Vai de tine, Horazine!`` a zis El. ,,Vai de tine, Betsaido!`` Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile cari au fost făcute în voi, de mult s'ar fi pocăit, cu sac şi cenuşă.

  12. De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decît pentru voi.

  13. Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare pînă la cer? Vei fi pogorît pînă la Locuinţa morţilor; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile, cari au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare pînă în ziua de astăzi.

  14. De aceea, vă spun, că în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decît pentru tine.``