Versete biblice despre Lazarus: Sickness and death of
Versete despre Sickness and death of
Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav. -
Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir, şi I -a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei. -
Surorile au trimes la Isus să -i spună: ,,Doamne, iată că acela pe care -l iubeşti, este bolnav.``
Dar Isus, cînd a auzit vestea aceasta, a zis: ,,Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.``
Şi Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr.
Deci, cînd a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era;
şi în urmă a zis ucenicilor: ,,Haidem să ne întoarcem în Iudea.``
,,Învăţătorule``, I-au zis ucenicii, ,,acum de curînd căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudea?``
Isus a răspuns: ,,Nu sînt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentrucă vede lumina lumii acesteia;
dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentrucă n'are lumina în el.``
După aceste vorbe, le -a zis: ,,Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să -l trezesc din somn.``
Ucenicii I-au zis: ,,Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.``
Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn.
Atunci Isus le -a spus pe faţă: ,,Lazăr a murit.``