Versete biblice despre Father-in-Law: Hospitable to son-in-law, a man of Bethlehem-Judah
Versete despre Hospitable to son-in-law, a man of Bethlehem-Judah
Bărbatul ei s'a sculat şi s'a dus la ea, ca să -i vorbească inimii şi s'o aducă înapoi. Avea cu el pe sluga lui şi doi măgari. Ea l -a adus în casa tatălui ei; şi cînd l -a văzut tatăl femeii aceleia tinere, l -a primit cu bucurie.
Socrul său, tatăl femeii aceleia tinere, l -a ţinut la el trei zile. Au mîncat şi au băut, şi au rămas noaptea acolo.
A patra zi, s'au sculat dis de dimineaţă, şi Levitul se pregătea să plece. Dar tatăl tinerei femei a zis ginerelui său: ,,Ia o bucată de pîne, ca să prinzi la inimă; şi apoi veţi pleca.``
Şi au şezut de au mîncat şi au băut amîndoi. Apoi tatăl tinerei femei a zis bărbatului: ,,Hotărăşte-te dar să rămîi aici la noapte, şi să ţi se veselească inima.``
Bărbatul se scula să plece; dar în urma stăruinţelor socrului său, a rămas acolo şi noaptea aceea.
În ziua a cincea, s'a sculat dis de dimineaţă să plece. Atunci tatăl tinerei femei a zis: ,,Întăreşte-ţi mai întîi inima, te rog; şi rămîi pînă ce se va pleca ziua spre seară.`` Şi au mîncat amîndoi.
Bărbatul se scula să plece, cu ţiitoarea şi sluga lui; dar socrul-său, tatăl tinerei femei, i -a zis: ,,Iată că ziua a trecut, e tîrziu, rămîi dar peste noapte aici; iată că ziua se pleacă spre noapte, rămîi aici peste noapte, şi să ţi se veselească inima; mîne vă veţi scula disdedimineaţă ca să porniţi la drum, şi te vei duce la cortul tău.``