Versete biblice despre Covetousness: General references

Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului: ,Tu eşti nădejdea mea`;

dacă m'am îngîmfat de mărimea averilor mele, de mulţimea bogăţiilor pe cari le dobîndisem;

Poftele leneşului îl omoară, pentrucă nu vrea să lucreze cu mînile. -

Toată ziua o duce numai în pofte: dar cel neprihănit dă fără zgîrcenie. -

Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti, nu-ţi pune priceperea în aceasta.

Abia ţi-ai aruncat ochii spre ea şi nu mai este; căci bogăţia îşi face aripi, şi, ca vulturul, îşi ia sborul spre ceruri.

Depărtează dela mine neadevărul şi cuvîntul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pînea care-mi trebuie.

Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine, şi să zic: ,,Cine este Domnul?`` Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului Meu. -

O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.

Ce folos are omul din toată truda pe care şi -o dă supt soare?

Un neam trece, altul vine, şi pămîntul rămîne vecinic în picioare.

Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.

Vîntul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăş se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.

Toate rîurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăş să pornească de acolo.

Toate lucrurile sînt într'o necurmată frămîntare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.

Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!

Cînd se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi ceice le papă: şi ce folos mai are din ele stăpînul lor decît că le vede cu ochii?

În tine, se iau daruri pentru vărsare de sînge. Tu iei dobîndă şi camătă, jăfuieşti cu sila pe aproapele tău, şi pe Mine, Mă uiţi, zice Domnul, Dumnezeu.``

,,De aceea, iată că bat din mîni, din pricina lăcomiei pe care ai avut -o, şi din pricina sîngelui vărsat în mijlocul tău.

El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strînge în năvodul său. Deaceea se bucură şi se veseleşte.

De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămîie năvodului său; căci lor le datoreşte partea lui cea grasă şi bucatele lui gustoase!

Ca şi cel beat şi semeţ, cel mîndru nu stă liniştit; ci îşi lărgeşte gura ca locuinţa morţilor, este nesăţios ca moartea aşa că pe toate neamurile vrea să le strîngă la el, şi toate popoarele le trage la el.

Nu va fi el de batjocura tuturor acestora, de rîs şi de pomină? Se va zice: ,,Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Pînă cînd se va împovăra cu datorii?

Nu se vor ridica deodată ceice te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi, şi vei ajunge prada lor?

Fiindcă ai jăfuit multe neamuri, toată rămăşiţa popoarelor te va jăfui, din pricina vărsării sîngelui oamenilor, din pricina sîlniciilor făcute în ţară şi împotriva cetăţii tuturor locuitorilor ei.``