Skip to content
Apocalipsa 2:12-22

Apocalipsa 2:12-22

12
Îngerului Bisericii din Pergam scrie -i: ,,Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:
13
,,Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea cînd Antipa, marturul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.
14
Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni cari ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănînce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie.
15
Tot aşa, şi tu ai cîţiva cari, deasemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.
16
Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curînd, şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.``
17
Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Celuice va birui, îi voi da să mănînce din mana ascunsă, şi -i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu -l ştie nimeni decît acela care -l primeşte.``
18
Îngerului Bisericii din Tiatira, scrie -i: ,,Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sînt ca arama aprinsă:
19
,,Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale depe urmă, că sînt mai multe decît cele dintîi.
20
Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănînce din lucrurile jertfite idolilor.
21
I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!
22
Iată că am s -o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimet un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.

Textul Bibliei: Cornilescu 1924 (British and Foreign Bible Society revision, Latin script, old orthography)