Ezechiel 22:12-23
12
În tine, se iau daruri pentru vărsare de sînge. Tu iei dobîndă şi camătă, jăfuieşti cu sila pe aproapele tău, şi pe Mine, Mă uiţi, zice Domnul, Dumnezeu.``
13
,,De aceea, iată că bat din mîni, din pricina lăcomiei pe care ai avut -o, şi din pricina sîngelui vărsat în mijlocul tău.
14
Îţi va suferi inima, şi Îţi vor fi mînile destul de tari în zilele cînd voi lucra împotriva ta? Eu, Domnul, am vorbit, şi voi şi lucra.
15
Te voi risipi printre neamuri, te voi răspîndi în felurite ţări, şi îţi voi nimici cu desăvîrşire necurăţia din mijlocul tău.
16
Vei fi spurcată astfel de tine însăţi înaintea neamurilor, şi vei şti că Eu sînt Domnul.``
17
Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:
18
,,Fiul omului, casa lui Israel a ajuns pentru Mine ca nişte sgură; toţi sînt aramă, cositor, fer, plumb, în cuptorul de topit; au ajuns nişte sgură de argint.
19
De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Pentru că toţi aţi ajuns nişte sgură, iată că vă voi strînge în mijlocul Ierusalimului.
20
Cum se strînge argintul, arama, ferul, plumbul şi cositorul, în cuptorul de topit şi se suflă în foc ca să se topească, aşa vă voi strînge şi Eu în mînia şi urgia Mea, vă voi pune acolo şi vă voi topi.
21
Da, vă voi strînge şi voi sufla peste voi cu focul mîniei Mele şi vă veţi topi în el.
22
Cum se topeşte argintul în topitoare, aşa veţi fi topiţi voi în mijlocul lui. Şi veţi şti că Eu Domnul, Mi-am vărsat mînia peste voi.``
23
Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:
Textul Bibliei: Cornilescu 1924 (British and Foreign Bible Society revision, Latin script, old orthography)