Ezechiel 20:17-40
17
Dar m'am uitat cu milă la ei, nu i-am nimicit, şi nu i-am stîrpit în pustie.
18
Atunci am zis fiilor lor în pustie: ,,Nu vă luaţi după rînduielile părinţilor voştri, nu ţineţi obiceiurile lor, şi nu vă spurcaţi cu idolii lor!
19
Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru; umblaţi întocmai după rînduielile Mele, păziţi poruncile Mele, şi împliniţi-le.
20
Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sînt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru!``
21
Dar fiii s'au răzvrătit şi ei împotriva Mea. N'au umblat după rînduielile Mele, n'au păzit şi n'au împlinit poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele, şi au pîngărit Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs urgia peste ei, să-Mi sting mînia împotiva lor în pustie.
22
Dar Mi-am tras mîna înapoi, şi am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pîngărit înaintea neamurilor în faţa cărora îi scosesem din Egipt.
23
În pustie, Mi-am ridicat iarăş mîna spre ei, şi le-am jurat că am să -i împrăştii printre neamuri, şi să -i risipesc în felurite ţări,
24
pentrucă n'au împlinit poruncile Mele, şi au lepădat învăţăturile Mele, au pîngărit Sabatele mele, şi şi-au întors ochii spre idolii părinţilor lor.
25
Ba încă le-am dat şi legi cari nu erau bune, şi porunci prin cari nu puteau să trăiască.
26
I-am spurcat prin darurile lor de mîncare, cînd treceau prin foc pe toţi întîii lor născuţi; am vrut să -i pedepsesc astfel, şi să le arăt că Eu sînt Domnul.``
27
,,De aceea, fiul omului, vorbeşte casei lui Israel, şi spune-le: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Părinţii voştri M'au batjocorit şi mai mult, arătîndu-se necredincioşi faţă de Mine.
28
Şi anume, cînd i-am dus în ţara pe care jurasem că le -o voi da, şi ei şi-au aruncat ochii spre orice deal înalt şi spre orice copac stufos, acolo şi-au adus jertfele, acolo şi-au adus darurile de mîncare cari Mă mîniau, acolo şi-au ars mirezmele de un miros plăcut, şi acolo şi-au turnat jertfele de băutură.
29
Eu i-am întrebat: ,,Ce sînt aceste înălţimi, la cari vă duceţi?`` De aceea li s'a dat numele de ,înălţimi` pînă în ziua de azi!
30
Deaceea spune casei lui Israel: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Voiţi voi să spurcaţi în felul părinţilor voştri şi să curviţi alergînd după urîciunile lor?
31
Da, aducîndu-vă darurile de mîncare, trecîndu-vă copiii prin foc, vă spurcaţi şi azi prin idolii voştri. Şi Eu să Mă las să fiu întrebat de voi, casa lui Israel! Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeul, că nu Mă voi lăsa întrebat de voi!
32
Nu veţi vedea împlinindu-se ce vă închipuiţi, cînd ziceţi: ,,Vrem să fim ca neamurile, ca familiile celorlalte ţări, vrem să slujim lemnului şi pietrei!``
33
Pe viaţa Mea, --zice Domnul Dumnezeu--că Eu însumi voi fi Împărat peste voi, cu mînă tare şi cu braţ întins, şi vărsîndu-Mi urgia.
34
Vă voi scoate din mijlocul popoarelor, şi vă voi strînge din ţările în cari v'am risipit, cu mînă tare şi cu braţ întins, şi vărsîndu-Mi urgia.
35
Vă voi aduce în pustia popoarelor, şi acolo Mă voi judeca faţă în faţă cu voi.
36
Cum M'am judecat cu părinţii voştri în pustia ţării Egiptului, aşa Mă voi judeca şi cu voi, -zice Domnul Dumnezeu.
37
Vă voi trece pe supt toiag, şi vă voi pune supt mustrarea legămîntului.
38
Voi deosebi dintre voi pe cei îndărătnici şi pe ceice nu-Mi sînt credincioşi; îi voi scoate din ţara în care sînt străini, dar nu vor merge iarăş în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul.``
39
Acum, casa lui Israel, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Duceţi-vă şi slujiţi fiecare la idolii voştri! După aceea, Mă veţi asculta negreşit, şi nu veţi mai pîngări Numele Meu cel sfînt cu darurile voastre de mîncare şi cu idolii voştri!
40
Căci pe muntele Meu cel sfînt, pe muntele cel înalt al lui Israel, -zice Domnul, Dumnezeu-acolo Îmi va sluji toată casa lui Israel, toţi cei ce vor fi în ţară; acolo îi voi primi cu bunăvoinţă, voi cere darurile voastre de mîncare, cele dintîi roade din darurile voastre, şi tot ce-Mi veţi închina.
Textul Bibliei: Cornilescu 1924 (British and Foreign Bible Society revision, Latin script, old orthography)
Settings