Exodul 36:32-38
32
cinci drugi pentru scîndurile celei de a doua laturi a cortului, şi cinci drugi pentru scîndurile laturii cortului din fundul dinspre apus;
33
drugul dela mijloc l-au făcut aşa ca să treacă prin mijlocul scîndurilor, dela un capăt la celalt.
34
Au poleit scîndurile cu aur, şi verigile lor de aur le-au făcut aşa ca să se poată petrece drugii prin ele; şi drugii i-au poleit cu aur. Cele două perdele.
35
Perdeaua din lăuntru au făcut -o de fir albastru, purpuriu şi cărmiziu, şi de in subţire răsucit; au lucrat -o cu măiestrie; şi au făcut heruvimi pe ea.
36
Au făcut patru stîlpi de salcîm pentru ea, şi i-au poleit cu aur; cîrligele lor erau de aur, şi au turnat pentru stîlpii aceştia patru picioare de argint.
37
Pentru uşa cortului au făcut o perdea de fir albastru, purpuriu şi cărmiziu, şi de in subţire răsucit; aceasta era o lucrare făcută la gherghef.
38
Au făcut cei cinci stîlpi ai ei cu cîrligele lor, iar căpătîiele şi beţele lor de legătură le-au poleit cu aur; cele cinci picioare ale lor erau de aramă.
Textul Bibliei: Cornilescu 1924 (British and Foreign Bible Society revision, Latin script, old orthography)
Settings