Skip to content
Exodul 29:1-14

Exodul 29:1-14

1
Iată ce vei face pentruca să -i sfinţeşti şi să-Mi împlinească slujba de preoţi. Ia un viţel şi doi berbeci fără cusur.
2
Fă, cu făină aleasă de grîu, nişte azimi, turte nedospite, frămîntate cu untdelemn, şi plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn.
3
Să le pui într'un coş, şi să le aduci împreună cu viţelul şi cei doi berbeci.
4
Să aduci apoi pe Aaron şi pe fiii lui la uşa cortului întîlnirii, şi să -i speli cu apă.
5
Să iei veşmintele; să îmbraci pe Aaron cu tunica, cu mantia efodului, cu efodul şi cu pieptarul, şi să -l încingi cu brîul efodului.
6
Să -i pui mitra pe cap, şi pe mitră să pui tabla sfinţeniei.
7
Să iei untdelemnul pentru ungere, să i -l torni pe cap, şi să -l ungi.
8
Să aduci apoi pe fiii lui, şi să -i îmbraci cu tunicile.
9
Să încingi pe Aaron şi pe fiii lui cu un brîu, şi să pui scufiile pe capetele fiilor lui Aaron. Preoţia va fi a lor printr'o lege vecinică. Astfel să închini pe Aaron şi pe fiii lui în slujba Mea.
10
Să aduci viţelul înaintea cortului întîlnirii, şi Aaron şi fiii lui să-şi pună mînile pe capul viţelului.
11
Să junghii viţelul înaintea Domnului, la uşa cortului întîlnirii.
12
Să iei cu degetul tău din sîngele viţelului, să pui pe coarnele altarului, iar celalt sînge să -l verşi la picioarele altarului.
13
Să iei toată grăsimea care acopere măruntaiele şi prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea care -i acopere, şi să le arzi pe altar.
14
Dar carnea viţelului, pielea şi balega lui să le arzi în foc, afară din tabără: aceasta este o jertfă pentru păcat.
Settings

Reading Style

Typeface

Font Size 19px

Options