Skip to content
Estera 9:15-23

Estera 9:15-23

15
Iudeii cari se aflau în Susa s'au strîns din nou în a patrusprezecea zi a lunii Adar, şi au ucis în Susa trei sute de oameni. Dar n'au pus mîna pe averile lor.
16
Ceilalţi Iudei din celelalte ţinuturi ale împăratului s'au strîns şi şi-au apărat viaţa. Au căpătat astfel odihnă, scăpînd de vrăjmaşii lor, şi au ucis şaptezeci şi cinci de mii din cei ce le erau vrăjmaşi. Dar n'au pus mîna pe averile lor.
17
Aceste lucruri s'au întîmplat în a treisprezecea zi a lunii Adar. În ziua a patrusprezecea, Iudeii s'au odihnit, şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.
18
Cei ce se aflau la Susa, s'au strîns în ziua a treisprezecea şi a patrusprezecea, dar în ziua a cincisprezecea s'au odihnit, şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.
19
De aceea Iudeii dela ţară, cari locuiesc în cetăţi fără ziduri, au făcut din ziua a patrusprezecea a lunii Adar o zi de bucurie, de ospăţ şi de sărbătoare, în care îşi trimet daruri unii altora.
20
Mardoheu a scris aceste lucruri, şi a trimes scrisori tuturor Iudeilor din toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş, de aproape şi din depărtare.
21
Le poruncea să prăznuiască în fiecare an ziua a patrusprezecea şi a cincisprezecea a lunii Adar,
22
ca zile în cari căpătaseră odihnă, scăpînd de vrajmaşii lor. Le -a poruncit să prăznuiască luna în care întristarea lor se prefăcuse în bucurie şi jalea lor în zi de sărbătoare, şi să facă din aceste zile nişte zile de ospăţ şi de bucurie, cînd să-şi trimeată daruri de mîncare unii altora şi să împartă daruri celor lipsiţi.
23
Iudeii s'au îndatorat să facă ceeace şi începuseră să facă şi ce le scrisese Mardoheu.

Textul Bibliei: Cornilescu 1924 (British and Foreign Bible Society revision, Latin script, old orthography)