2 Împărați 17:32-38
32
Totodată se închinau şi Domnului, şi şi-au făcut preoţi ai înălţimilor, luaţi din tot poporul: preoţii aceştia aduceau pentru ei jertfe în templele din înălţimi.
33
Astfel se închinau Domnului, dar slujeau în acelaş timp şi dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutaţi.
34
Pînă în ziua de astăzi îşi urmează ei obiceiurile dela început: nu se închină Domnului, şi nu se ţin nici de legile şi rînduielile lor, nici de legile şi poruncile date de Domnul copiilor lui Iacov, căruia i -a pus numele Israel.
35
Domnul făcuse legămînt cu ei, şi le dăduse porunca aceasta: ,,Să nu vă temeţi de alţi dumnezei; să nu vă închinaţi înaintea lor, să nu le slujiţi, şi să nu le aduceţi jertfe.
36
Ci să vă temeţi de Domnul, care v'a scos din ţara Egiptului cu o mare putere şi cu braţul întins; înaintea Lui să vă închinaţi, şi Lui să -I aduceţi jertfe.
37
Să păziţi şi să împliniţi totdeauna învăţăturile, rînduielile, legea şi poruncile, pe cari vi le -a scris El, şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei.
38
Să nu uitaţi legămîntul pe care l-am făcut cu voi, şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei.
Settings