2 Cronici 34:8-13
8
În al optsprezecelea an al domniei lui, dupăce a curăţit ţara şi casa, a trimes pe Şafan, fiul lui Aţalia, pe Maaseia, căpetenia cetăţii şi pe Ioah, fiul lui Ioahaz, arhivarul, să dreagă casa Domnului, Dumnezeului său.
9
S'au dus la marele preot Hilchia, şi au dat argintul adus în Casa lui Dumnezeu, pe care -l strînseseră Leviţii păzitori ai pragului, dela Manase şi Efraim, şi dela toată cealaltă parte a lui Israel, şi dela tot Iuda şi Beniamin şi dela locuitorii Ierusalimului.
10
L-au dat în mînile meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului. Aceştia l-au dat lucrătorilor cari munceau la dregerea Casei Domnului,
11
iar ei l-au dat tîmplarilor şi zidarilor, ca să cumpere pietre cioplite şi lemne pentru grinzi şi pentru căptuşitul clădirilor pe cari le stricaseră împăraţii lui Iuda.
12
Oamenii aceştia au lucrat cinstit în lucrul lor. Erau puşi supt privegherea lui Iahat şi Obadia, Leviţi din fiii lui Merari, şi a lui Zaharia şi Meşulam, din fiii Chehatiţilor. Toţi aceia dintre Leviţi, cari ştiau să cînte bine,
13
vegheau asupra lucrărilor şi cîrmuiau pe toţi lucrătorii cari aveau de făcut felurite lucrări. Mai erau şi alţi Leviţi, logofeţi, dregători şi uşieri.
Settings