2 Cronici 29:20-30
20
Împăratul Ezechia s'a sculat disdedimineaţă, a strîns pe mai marii cetăţii şi s'a suit la Casa Domnului.
21
Au adus şapte viţei, şapte berbeci, şapte miei, şi şapte ţapi, ca jertfă de ispăşire pentru împărăţie, pentru sfîntul locaş, şi pentru Iuda. Împăratul a poruncit preoţilor, fiii lui Aaron, să le aducă pe altarul Domnului.
22
Preoţii au junghiat boii, şi au strîns sîngele, pe care l-au stropit pe altar; au junghiat berbecii, şi au stropit sîngele pe altar; au junghiat mieii, şi au stropit sîngele pe altar.
23
Au adus apoi ţapii ispăşitori înaintea împăratului şi înaintea adunării, cari şi-au pus mînile peste ei.
24
Preoţii i-au junghiat, şi au turnat sîngele la piciorul altarului, ca ispăşire pentru păcatele întregului Israel; căci pentru tot Israelul poruncise împăratul să se aducă arderea de tot şi jertfa de ispăşire.
25
A pus pe Leviţi în Casa Domnului cu chimvale, alăute şi arfe, după rînduiala lui David, lui Gad, văzătorul împăratului, şi proorocului Natan; căci astfel era porunca Domnului, dată prin proorocii Săi.
26
Leviţii au luat loc cu instrumentele lui David, şi preoţii cu
27
Ezechia a poruncit să aducă arderea de tot pe altar; şi, în clipa cînd a început arderea de tot, a început şi cîntarea Domnului, în sunetul trîmbiţelor şi instrumentelor lui David, împăratul lui Israel.
28
Toată adunarea s'a închinat, au cîntat cîntarea, şi au sunat din trîmbiţe, pînă s'a isprăvit arderea de tot.
29
Şi cînd au isprăvit de adus ardere de tot, împăratul şi toţi ceice erau cu el au îngenunchiat şi s'au închinat.
30
Apoi împăratul Ezechia şi căpeteniile au zis Leviţilor să laude pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale proorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie, şi s'au plecat şi s'au închinat.
Settings