- English
- King James KJV
- Complete Jewish CJB
- World English WEBM
- Berean Standard BSB
- American Standard ASV
- Geneva GNV
- Young's Literal YLT
- Douay-Rheims DRC
- International
- Shqip ALB
- العربية SVD
- বাংলা BN-IRV
- မြန်မာ Judson
- 简体文 CUV-S
- 繁體中文 CUV-T
- Čeština BKR
- Nederlands STVE
- Français LSG
- Deutsch SCH
- Ελληνικά Vamvas
- ગુજરાતી GU-IRV
- Hausa HCB
- עברית Hebrew
- हिन्दी HCV
- Magyar KAROLI
- Bahasa Indonesia INDO-TB
- Italiano Diodati
- 日本語 Kougo
- 한국어 Korean
- മലയാളം MAL
- मराठी MRCV
- Norsk DNB
- فارسی OPV
- Polski BG
- Português Almeida
- Română Cornilescu
- Русский Synodal
- Español RVG
- Kiswahili Neno
- Svenska SV1917
- Tagalog TAG-ADB
- தமிழ் TCV
- తెలుగు TSA
- ภาษาไทย THAI-KJV
- Українська Ohienko
- Tiếng Việt CADMAN
- Yorùbá YCB
Isaia47
Listen to this chapter
0:00
0:00
Umilirea și robia Babilonului
1
,,Pogoară-te şi şezi în ţărînă, fecioară, fiica Babilonului; şezi pe pămînt, fără scaun de domnie, fiica Haldeilor; căci nu te vor mai numi supţirică şi plăcută.
2
Ia pietrele de moară, şi macină făină; scoate-ţi măhrama, ridică-ţi poala rochiei, descopere-ţi picioarele, treci rîurile!
3
Goliciunea ţi se va descoperi, şi ţi se va vedea ruşinea. Îmi voi răzbuna, şi nu voi cruţa pe nimeni.`` -
4
,,Răscumpărătorul nostru se cheamă Domnul oştirilor, Sfîntul lui Israel.`` -
Cade împărăteasa împărățiilor
5
,,Şezi într'un colţ, şi taci, fata Haldeilor! căci nu te vor mai numi împărăteasa împărăţiilor.
6
Mă mîniasem pe poporul Meu, Îmi pîngărisem moştenirea, şi -i dădusem în mînile tale: dar tu n'ai avut milă de ei, ci ţi-ai apăsat greu jugul asupra bătrînului.
7
Tu ziceai: ,În veci voi fi împărăteasă!` şi nu te-ai gîndit, nici n'ai visat că lucrul acesta are să se sfîrşească.
Judecata pentru mândrie și îndumnezeire
8
Ascultă însă acum, tu cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă şi zici în inima ta: ,Eu, şi numai eu, nu voi fi niciodată văduvă, şi nu voi fi niciodată lipsită de copii!`
9
Şi totuş aceste două lucruri ţi se vor întîmpla deodată, în aceeaş zi: şi perderea copiilor şi văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale şi multelor tale descîntece.
10
Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai: ,Nimeni nu mă vede!` Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: ,Eu şi numai eu.`
11
De aceea nenorocirea va veni peste tine, fără să -i vezi zorile; urgia va cădea peste tine, fără s'o poţi împăca; şi deodată va veni peste tine prăpădul, pe neaşteptate.
Eșecul vrăjitoriei Babilonului
12
Vino dar cu descîntecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţă; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.
13
Te-ai obosit tot întrebînd: să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, cari pîndesc stelele, cari vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întîmple!
14
Iată -i, au ajuns ca miriştea, pe care o arde focul, şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzeşte cineva, nici un foc, la care stă.
15
Aşa va fi soarta acelora pe care te oboseai să -i întrebi. Şi cei cu cari ai făcut negoţ din tinereţa ta se vor risipi fiecare într'o parte: şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.``
Use ← → arrow keys to navigate
Settings
Reading Style
Typeface
Font Size px
Reading Width chars
Options
Study Note