Skip to content

Versete biblice despre Fishes

15 versete · 35 aspecte

Versete biblice cheie

  1. Iată vieţuitoarele, pe cari să le mîncaţi dintre toate cele ce sînt în ape. Să mîncaţi din toate cele ce au aripi (înotătoare) şi solzi, şi cari sînt în ape, fie în mări, fie în rîuri.

  2. Dar să priviţi ca o urîciune pe toate cele ce n'au aripi şi solzi, din tot ce mişună în ape şi tot ce trăieşte în ape, fie în mări, fie în rîuri.

  3. Să le priviţi ca o urîciune, să nu mîncaţi din carnea lor, şi trupurile lor moarte să le priviţi ca o urîciune.

  4. Să priviţi ca o urîciune pe toate cele cari n'au aripi şi solzi în ape.

  5. Dar ei I-au zis: ,,N'avem aici decît cinci pîni şi doi peşti.``

  6. Şi El le -a zis: ,,Aduceţi -i aici la Mine.``

  7. Apoi a poruncit noroadelor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pîni şi cei doi peşti, Şi -a ridicat ochii spre cer, a binecuvîntat, a frînt pînile şi le -a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor.

  8. Toţi au mîncat şi s'au săturat; şi s'au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de fărămituri.

  9. Ceice mîncaseră, erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.

  10. Cînd a încetat să vorbească, a zis lui Simon: ,,Depărtează -o la adînc, şi aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire.``

  11. Drept răspuns, Simon I -a zis: ,,Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n'am prins nimic; dar, la cuvîntul Tău, voi arunca mrejile!``

  12. Dupăce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejile.

  13. El le -a zis: ,,Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei, şi veţi găsi.`` Au aruncat -o deci, şi n'o mai puteau trage de mulţimea peştilor.

  14. Atunci ucenicul, pe care -l iubea Isus, a zis lui Petru: ,,Este Domnul!`` Cînd a auzit Simon Petru că este Domnul şi -a pus haina pe el, şi s'a încins, căci era desbrăcat, şi s'a aruncat în mare.

  15. Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgînd mreaja cu peşti, pentrucă nu erau departe de ţărm decît ca la două sute de coţi.