Skip to content

Versete biblice despre Assyria: Destruction of

11 versete · 59 aspecte

Versete despre Destruction of

  1. Dar, dupăce Domnul Îşi va împlini toată lucrarea Lui pe muntele Sionului şi la Ierusalim, voi pedepsi-zice Domnul-pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngîmfate, şi pentru trufia privirilor lui semeţe,

  2. căci el a zis: ,,Prin puterea mînei mele am făcut aceste lucruri, şi prin înţelepciunea mea, -căci sînt priceput; am împins înapoi hotarele popoarelor, şi le-am jăfuit vistieriile, şi, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce şedeau pe scaunele lor de domnie;

  3. am pus mîna pe bogăţiile popoarelor, ca pe un cuib, şi, cum se strîng nişte ouă părăsite, aşa am strîns eu tot pămîntul: niciunul n'a mişcat vreo aripă, nici n'a deschis ciocul, ca să ciripească. -

  4. ,Se făleşte oare securea împotriva celui ce se slujeşte de ea?` ,Sau se mîndreşte ferestrăul faţă de cel ce -l mînuieşte?` ,Ca şi cum nuiaua ar mişca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn!``

  5. De aceea Domnul, Dumnezeul oştirilor, va trimete ofilirea prin războinicii lui cei voinici; şi între aleşii lui va izbucni un pîrjol, ca pîrjolul unui foc.

  6. Lumina lui Israel se va preface în foc, şi Sfîntul lui într'o flacără, care va mistui şi va arde spinii şi mărăcinii lui, într'o zi.

  7. Va arde, trup şi suflet, strălucirea pădurii şi cîmpiilor lui, de va fi ca un bolnav, care cade în leşin.

  8. Ceilalţi copaci din pădurea lui vor putea fi număraţi, şi un copil le-ar putea scrie numărul.

  9. Atunci, Asirianul va tremura de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua Sa.

  10. La fiecare lovitură de nuia hotărîtă, pe care i -o va da Domnul, se vor auzi timpanele şi arfele, Domnul va lupta împotriva lui cu mîna ridicată.

  11. Căci de multă vreme este pregătit un rug, gătit şi pentru împărat: adînc şi lat este făcut, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un şivoi de pucioasă.``