Tobiah

Sanhalat, Horonitul, şi Tobia, slujitorul Amonit, cînd au auzit lucrul acesta, nu le -a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.

Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul Amonit, şi Gheşem, Arabul, fiind înştiinţaţi, şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: ,,Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului?``

Tobia, Amonitul, era lîngă el, şi a zis: ,,Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărîma zidul lor de piatră.``

Dar Sanbalat, Tobia, Arabii, Amoniţii şi Asdodiţii, s'au supărat foarte tare cînd au auzit că dregerea zidurilor înainta şi că spărturile începeau să se astupe.

Nu pusesem încă uşile porţilor cînd Sanbalat, Tobia, Gheşem, Arabul, şi ceilalţi vrăjmaşi ai noştri au auzit că zidisem zidul şi că n'a mai rămas nicio spărtură.

Şi am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimetea. Ci a proorocit aşa pentru mine, fiindcă Sanbalat şi Tobia îi dăduseră argint.

Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, de Tobia şi de Sanbalat, şi de faptele lor! Adu-Ţi aminte şi de Noadia, proorociţa, şi de ceilalţi prooroci cari căutau să mă sperie!

În vremea aceea erau unii fruntaşi din Iudeia, cari trimeteau deseori scrisori lui Tobia şi primeau şi ei scrisori dela el.

Vorbeau bine de el chiar în faţa mea, şi -i spuneau cuvintele mele. Tobia trimetea scrisori ca să mă înfricoşeze.

Înainte de aceasta, preotul Eliaşib, care era pus peste cămările Casei Dumnezeului nostru, şi rudă cu Tobia,

să mă întorc la Ierusalim, şi am văzut răul pe care -l făcuse Eliaşib, pregătind o cămară pentru Tobia, în curţile Casei lui Dumnezeu.

Mi -a părut foarte rău, şi am aruncat afară din cămară toate lucrurile lui Tobia.