Перейти к содержимому
Psalmi 17:8-15

Psalmi 17:8-15

8
Păzeşte-mă ca lumina ochiului, ocroteşte-mă, la umbra aripilor Tale,
9
de cei răi, cari mă prigonesc, de vrăjmaşii mei de moarte, cari mă împresoară.
10
Ei îşi închid inima, au cuvintele semeţe în gură.
11
Se ţin de paşii mei, mă înconjoară chiar, mă pîndesc ca să mă trîntească la pămînt.
12
Parcă ar fi un leu lacom după pradă, un pui de leu, care stă la pîndă în culcuşul lui.
13
Scoală-te, Doamne, ieşi înaintea vrăjmaşului, doboară -l! Izbăveşte-mă de cel rău cu sabia Ta!
14
Scapă-mă de oameni, cu mîna Ta, Doamne, de oamenii lumii acesteia, cari îşi au partea lor în viaţa aceasta, şi cărora le umpli pîntecele cu bunătăţile Tale. Copiii lor sînt sătui şi prisosul lor îl lasă pruncilor lor.
15
Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.
Settings

Reading Style

Typeface

Font Size 19px

Options