Numeri 24:1-9
1
Balaam a văzut că Domnul găseşte cu cale să binecuvinteze pe Israel, şi n'a mai alergat ca în celelalte rînduri la descîntece; ci şi -a întors faţa spre pustie.
2
Balaam a ridicat ochii, şi a văzut pe Israel tăbărît în corturi, după seminţiile lui. Atunci Duhul lui Dumnezeu a venit peste el.
3
Balaam şi -a rostit proorocia, şi a zis: ,,Iată ce zice Balaam, fiul lui Beor, Omul cu ochii deschişi,
4
Celce aude cuvintele lui Dumnezeu, Celce vede vedenia Celui Atotputernic, Celce cade cu faţa la pămînt, şi ai cărui ochi sînt deschişi:
5
,,Ce frumoase sînt corturile tale, Iacove! Locuinţele tale, Israele!
6
Ele se întind ca nişte văi, Ca nişte grădini lîngă un rîu, Ca nişte copaci de aloe pe cari i -a sădit Domnul, Ca nişte cedri pe lîngă ape.
7
Apa curge din găleţile lui, Şi sămînţa lui este udată de ape mari. Împăratul lui se înalţă mai pe sus de Agag, Şi împărăţia lui ajunge puternică.
8
Dumnezeu l -a scos din Egipt, Tăria lui este ca a bivolului pentru el. El nimiceşte neamurile cari se ridică împotriva lui, Le sfarmă oasele, şi le prăpădeşte cu săgeţile lui.
9
Îndoaie genunchii, se culcă întocmai ca un leu, Ca o leoaică: Cine -l va scula? Binecuvîntat să fie oricine te va binecuvînta, Şi blestemat să fie oricine te va blestema!``
Settings