Matei 14:22-33
22
Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie, şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, pînă va da drumul noroadelor.
23
După ce a dat drumul noroadelor, S'a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înoptase, şi El era singur acolo.
24
În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vîntul era împotrivă.
25
Cînd se îngîna ziua cu noaptea (Greceşte: în a patra strajă.), Isus a venit la ei, umblînd pe mare.
26
Cînd L-au văzut ucenicii umblînd pe mare, s'au spăimîntat, şi au zis: ,,Este o nălucă!`` Şi de frică au ţipat.
27
Isus le -a zis îndată: ,,Îndrăzniţi, Eu sînt; nu vă temeţi!``
28
,,Doamne``, I -a răspuns Petru, ,,dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.``
29
,,Vino!`` i -a zis Isus. Petru s'a coborît din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.
30
Dar, cînd a văzut că vîntul era tare, s'a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: ,,Doamne, scapă-mă!``
31
Îndată, Isus a întins mîna, l -a apucat, şi i -a zis: ,,Puţin credinciosule, pentruce te-ai îndoit?``
32
Şi după ce au intrat în corabie, a stat vîntul.
33
Ceice erau în corabie, au venit de s'au închinat înaintea lui Isus, şi I-au zis: ,,Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!``
Settings